Actiunile companiei, candva o componenta a Dow Jones, au scazut valoric cu mai mult de 46% de la mijlocul lunii septembrie, cand criza economica a lovit puternic SUA. Valoarea actiunilor Kodak era miercuri de 6,59$, cea mai mica din 1974.
La 30 octombrie, oficialii Kodak au declarat ca au sesizat scaderi puternice ale vanzarilor. Din cauza fluctuatiilor pe piata creditelor, clientii companii intampina dificultati in a face rost de finantare cu care sa cumpere echipamente, spre revanzare.
Spre deosebire de alte firme americane, Kodak nu a anuntat pana in prezent disponibilizari de mii de oameni, desi nu a negat posibilitatea sa anunte anumite concedieri pe anumite sectoare. Compania a disponibilizat insa din 2004 pana in 2007 jumatate din numarul angajatilor, ajungand in prezent la 27.000 la nivel global.
Pentru a reduce cheltuielile, oficialii companiei au declarat ca directorii executivi nu vor beneficia de mariri de salariu in 2009, urmand ca anumiti angajati sa primeasca mai putini bani. Oficialii Kodak nu au declarat cat vor economisi prin aceste actiuni.
Kodak si-a redus estimarile de profit operational la jumatate pentru trimestrul 4 al anului, pana la 200-250 mil. $ (circa155-195 mil. euro), in timp ce vanzarile pe intreg anul 2008 vor scadea cu 5% fata de anul precedent, dupa ce anterior compania anunta ca vor inregistra cresteri de circa 2%.