New Link Romania a operat o investitie initiala de 70.000 euro in primul magazin Sony Center din Ardeal, si al optulea magazin al companiei, a carui deschidere oficiala va avea loc vineri.
Magazinul, amplasat in incinta noului centru comercial Polus din Cluj, va expune peste 500 de produse si accesorii Sony, printre care gama completa Bravia si cele mai noi game de camere foto si video lansate de compania nipona.
Spatiul de 112 metri patrati din Cluj, in care isi desfasoara activitatea Sony Center este inchiriat de New Link pe o perioada de 10 ani.
Magazinul beneficiaza de deja cunoscutul „touch and try” corner, unde vizitatorii au posibilitatea sa testeze ei insisi aparatura digitala, sa vada pe viu performantele produselor expuse si sa se convinga personal de calitatea oferita de Sony.
Fondata in 1994, reteaua de magazine Sony Center din Romania comercializeaza gama completa de produse si accesorii Sony si numara in prezent opt magazine, dintre care cinci in Bucuresti si cate unul in Pitesti, Constanta si Cluj.