- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Me on the Web. Google ne poate salva reputatia online

17 Jun, 06:44 • Redactia DailyBusiness
Internautii isi vor putea controla mai simplu reputatia pe internet multumita unui nou serviciu oferit de Google. Functia “Me on the web” (Eu pe Internet) este integrata in profilul Google al fiecarui utilizator si permite setarea de alerte atunci cand un set de cuvinte cheie, cum ar fi numele sau adresa de email, sunt postate undeva pe internet.
Me on the Web. Google ne poate salva reputatia online

Noul serviciu este
disponibil tuturor celor care folosesc un cont Google la adresa www.google.com/dashboard si permite stabilirea mai multor termeni care sunt cautati periodic, iar cand
unul dintre ei este gasit, utilizatorul este avertizat printr-un email.
Implicit, motorul de cautare ofera avertizari atunci cand numele sau adresa de
mail a utilizatorului sunt mentionate pe o pagina de internet.

 Conform unuia dintre
blogurile oficiale
ale Google, serviciul a fost lansat pentru ca “reputatia unui utilizator nu
este afectata doar de lucrurile pe care acesta le pune pe internet, ci si de
lucrurile postate de altii, fie ca este vorba de o mentiune pe un blog, o
eticheta adaugata unei fotografii sau un raspuns la un mesaj de status public”.

Me on the Web ofera internautilor si sfaturi privind inlaturarea continutului
nedorit de pe alte pagini. Noul serviciu vine la scurt timp dupa ce Google a
criticat reteaua de socializare Facebook pentru invadarea intimitatii
utilizatorilor si oferirea de masuri insuficiente de protectie a datelor
personale, relateaza StyleReport.ro.

Urmărește Daily Business pe Google News