Modelele iMac si Mac Mini vor fi lansate in Romania in doua saptamani, in timp ce noul model Mac Pro, intr-o luna.
„Se simtea nevoia cu siguranta de noi modele de desktop-uri de la Apple atat pe piata locala cat si pe cea internationala. Noile modele fac trecerea de la noile placi video de la nVidia si procesoare Intel, care ridica nivelul de performanta comparativ cu modelele din generatia anterioara”, a declarat pentru DailyBusiness.ro Catalin Boaru, marketing manager al IRIS.
Oficialii IRIS nu au declarat veniturile inregistrate in primele doua luni ale anului in curs, dar au subliniat ca „se poate spune ca vanzarile au fost mai moderate”.
Acesta a precizat ca in prezent, in Romania, aproximativ 70% din vanzarile de computere sunt portabile, restul fiind desktop-uri.
Noul model de iMac are monitor de 24 inci, avand memorie dubla, spatiu de stocare dublu si costa circa 1.500 $, pe piata internationala. Compania a lansat si doua modele noi de Mac Pro, la preturi de 2.500$, respectiv 3.300$. Acestea au 3 Gb RAM, respectiv 6 Gb RAM si procesoare Intel Xenon. Noul model Mac Mini a primit un procesor Intel la 2.0 Ghz si o placa grafica nVidia GeForce 9400.