Vineri, S&P a revizuit in scadere,
de la ‘BB minus’ la ‘B plus’ ratingul de credite pe termen lung al
Nokia, cu perspectiva stabila, si a confirmat calificativul pe termen
scurt la ‘B’.
S&P avertizeaza ca fluxul de numerar al
Nokia ar putea scadea la 1,3 miliarde de euro la sfarsitul acestui
an.
Agentia de evaluare financiara Moody’s Investors Service
a pus saptamana acesta ratingul Nokia sub revizuire, pentru o
posibila retrogradare, apreciind ca achizitionarea participatia
Siemens va pune presiune asupra bilantului companiei finlandeze.
Nokia va plati 1,2 miliarde de euro pentru participatia de
50% detinuta de Siemens la societatea mixta Nokia Siemens Networks
(NSN), iar restul banilor vor fi platiti in 12 luni de la finalizarea
tranzactiei, pentru un imprumut. Nokia Siemens va pastra sediul
central din orasul finlandez Espoo, iar Rajeev Suri va continua sa
conduca compania.
Pentru Nokia, tranzactia ii ofera controlul
deplin al unei afaceri unde inregistreaza o imbunatatire a
castigurilor, dupa ce anul trecut a revenit pe profit. Siemens
incearca de cativa ani sa iasa din afacerea care furnizeaza
echipamente de telecomunicatii, pentru a se concentra pe sectorul
energetic, transporturi si echipamente medicale.
Desi
neprofitabila pana anul trecut, castigurile Nokia Siemens s-au
imbunatatit datorita reducerii costurilor. Compania este in grafic
pentru a depasi obiectivul de reducere a cheltuielilor operationale,
in valoare de un miliard de euro, pana la sfarsitul lui 2013, anunta
in februarie Rajeev Suri. Nokia si Siemens spera sa finalizeze
tranzactia in trimestrul trei din acest an, noteaza Agerpres.
Nokia
Siemens Networks avea aproximativ 56.700 de angajati la sfarsitul
primului trimestru din 2013 si furniza echipamente pentru companii ca
Deutsche Telekom AG si Cisco Systems Inc.
Nokia Siemens
incearca sa renunte la activele mai putin importante, pentru a-si
imbunatati situatia lichiditatilor si pentru a-si recastiga cota de
piata, pierduta in fata rivalelor Apple si Samsung.
Citeste si: Nokia a preluat integral
Nokia Siemens Networks cu 1,7 mld. euro