Pentru zona Europei Centrale si de Est, odata cu lansarea noului produs, compania americana estimeaza o crestere de 38% a numarului de instalari, a spus, pentru DailyBusiness, Rane Stempson, oficial al Microsoft Germania.
Anterior lansarii sistemului de operare Windows Server 2008, in piata s-a vorbit despre diferite probleme pe care sistemul le are si care ar fi similare cu cele manifestate la Vista: posibila restrictionare a accesului utilizatorului la unele optiuni, sau firewall-ul care se activeaza automat la lansarea sistemului
Windows Server 2008 se afla in lucru de peste cinci ani. „Windows Server 2008 nu ar trebui comparat cu Windows Server 2003, ci chiar cu Windows Server 2000”, a spus Al Gillen, analist IDC.
„Faptul ca Windows Server 2008 s-a aflat in lucru atata timp il face mai similar cu Windows Server 2000 decat ar dori utilizatorii. Intr-adevar, aduce multe lucruri noi, necesare, dar instalarea lui ar putea da multa bataie de cap specialistilor IT din companii”, a mai spus Gillen, precizand ca sistemul de operare ar putea afecta puternic aplicatiile mai vechi, pana la punctul in care acestea ar putea sa inceteze sa functioneze.
Intr-un studiu de piata realizat de compania de cercetare Walker Information, inaintea lansarii produsului, 72% dintre cei 772 de manageri IT chestionati au spus ca „stiu foarte putine” despre noul Windows Server 2008.
Dintre cei 20% de respondenti care au declarat ca sunt familiari cu sistemul de operare, 86% au declarat ca inainte de a-l adopta doresc sa-l evalueze si sa-l supuna mai multor teste de compatibilitate si stabilitate.