Printre noutatile prezentate in cadrul CERF 2009 se remarca Microsoft Surface. Dispozitivul este disponibil pentru testare de catre public pentru prima data in Romania, vizitatorii putand folosi diverse jocuri, aplicatii foto si audio si multe alte functii pe care Microsoft Surface le incorporeaza.
Producatorul de computere Dell a lansat la CERF 2009 primul netbook de business din portofoliu, Dell Latitude 2100. Produsul se adreseaza segmentului corporate si celui educational, fiind dotat cu ecran de 10,1 inch, procesor Atom N270, pana la 2 GB RAM, HDD sau SSD, Wi-Fi, Bluetooth, ethernet si cititor de carduri.
[img=230]Dell Latitude[/img]
Compania romaneasca Maguay a adus la la cea de-a 18-a editie CERF noile laptopuri eXpertBook ultraportabile, lansate recent pe piata romaneasca.
Gama eXpertBook ultra-thin este compusa din doua modele – eXpertBook 3G.02 si eXpertBook 3G.03 ALTRO, care se adreseaza atat companiilor cat si utilizatorilor persoane fizice. Laptopurile produse de Maguay sunt comparabile ca grosime cu cele mai subtiri laptopuri din lume, sunt rezistente la apa si au o autonomie a bateriei de aproximativ 8 ore, dublu fata de media pietei.
[img=233]Desktop-ul EliteGroup[/img]
Compania EliteGroup, prezenta la CERF 2009 in Complexul Taiwanez format din 20 de spatii expozitionale, expune unul dintre cele mai mici calculatoare din lume. Dispozitivul are toate functiile unei unitati centrale obisnuite incorporate intr-un aparat de pana la 5-6 ori mai mic.
[img=232][/img]
Tot in cadrul Complexului Taiwanez, compania Zalip prezinta un aparat de radio care poate transmite orice post de pe internet prin tehnologie Wi-Fi, desi pare un aparat obisnuit. Sunetul este clar, fara interferente cauzate de alte frecvente radio.
CERF 2009 Business Community se desfasoara in perioada 3-5 iunie, in pavilionul 15 al Complexului Expozitional Romexpo.
Editia CERF 2009 se desfasoara anul acesta intr-un singur pavilion, fata de trei anul trecut, fiind prezente 40 de companii fata de 130 anul trecut. Printre cele 40 de companii participante se numara Dell, EMC, Kaspersky, Microsoft, IBM, Romsym Data, Maguay, Concept Electronics.
Organizatorii CERF 2009 asteapta intre 3.000 si 5.000 de participanti anul acesta, fata de 55.000 anul trecut.