Companiile de telefonie mobila vor sa isi lanseze propriile aplicatii si servicii pentru smartphone-uri, pentru a fi mai mult decat un suport pentru Apple sau Google.
Companiile precum Apple „au nevoie de noi pentru a exista, dar acest lucru nu este suficient pentru ca noi sa crestem”, a declarat Stephane Richard, CEO al France Telecom, compania mama a Orange Romania. „Trebuie sa gasim metode prin care sa devenim mai utili clientilor nostri”, a adaugat Stephane Richard, referindu-se la servicii precum mobile-banking.
Piata aplicatiilor si serviciilor pentru telefoane mobile va atinge 40 de miliarde de dolari pana in 2014, in comparatie cu 14,3 milliarde in 2010, potrivit estimarilor citate de Bloomberg.
In ultimul trimestru, Apple a obtinut in urma vanzarilor de aplicatii 1,2 miliarde de dolari, cu 22% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut, iar veniturile Google au crescut cu 23% pana la 7,3 miliarde de dolari in aceeasi perioada.
De asemenea, specialistii se asteapta ca veniturile Facebook sa se dubleze in acest an, pana la 1,4 miliarde de dolari.
La aparitia primelor smartphone-uri, operatorii au detinut controlul in ceea ce priveste serviciile oferite consumatorilor. Astfel, prin intermediul portalurilor pe care le detineau, ofereau jocuri, tonuri de apel sau stiri, pentru care percepeau taxe suplimentare.