- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Orange a lansat tariful zilnic de 2 euro pentru transfer de date in roaming, pe intreg teritoriul UE

15 Feb, 13:40 • Redactia DailyBusiness
Orange a lansat tariful de "2 euro pentru 2MB" pentru optiunea de roaming Travel Data Daily, care este disponibil de luna aceasta in toate tarile europene in care compania este prezenta, a anuntat luni operatorul.
Orange a lansat tariful zilnic de 2 euro pentru transfer de date in roaming, pe intreg teritoriul UE

Pachetul, lansat in Spania si Romania in 2009, este acum disponibil in Marea Britanie, Polonia, Franta, Slovacia, Elvetia, Austria, Luxemburg, Belgia si Moldova. Pe toate pietele in care este prezenta compania Orange, acest pachet va fi oferit clientilor existenti sub forma unei optiuni pe care acestia o pot activa.

In utilizarea curenta, 2 MB inseamna aproximativ o mie de mesaje pe Twitter, intre 80 si 100 de mesaje e-mail (fara atasamente), intre 80 si 100 de pagini web (text) sau aproximativ 15-20 de imagini.

Special pentru clientii iPhone din Franta si in curand si in alte tari, Orange ofera si optiunea zilnica de 5eurp pentru 10 MB de date in roaming.

Orange este lider de piata in Romania cu 10,69 milioane clienti si este parte a grupului France Telecom, una dintre cele mai mari companii de comunicatii din lume, cu peste 190 de milioane de clienti pe cinci continente.

Principalii concurenti ai Orange Romania sunt Vodafone Romania, Cosmote, precum si UPC, RCS&RDS sau Romtelecom.

Urmărește Daily Business pe Google News