Astfel, cumparatorii care doresc imbunatatirea PC-ului pot trimite la sediul PC Garage vechile componente, functionale, in schimbul lor primind un voucher de reducere valabil pentru achizitii de componente noi, cumparate online de la PC Garage. Voucherul este valabil pana la sfarsitul anului 2010.
Cea mai mare valoare pe care un voucher o poate avea este de 150 de lei si poate fi primit la aducerea unui sistem complet (pachet placa de baza, procesor, memorie, carcasa, sursa, placa video, monitor, hard disk, unitate optica) si folosit la cumpararea unui sistem nou, de pe pcgarage.ro.
Valoarea cea mai redusa o are o unitate optica predata, pe care se poate obtine un voucher de 10 lei.
„Momentan mergem cu acest program doar pentru magazinul PC Garage deoarece se axeaza mai mult pe zona de vanzare de componente. PC Fun se axeaza mai mult pe produsul finit”, a declarat Madalin Durca, marketing manager al FiT Distribution, care detine PC Garage si PC Fun.
Componentele colectate vor fi asamblate in sisteme de catre departamentul de service al PC Garage si trimise catre Asociatia Orfanilor din Casele de Copii.