- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Piata de computere din Romania a crescut mai repede decat cea mondiala in T2

19 Jul, 11:28 • Redactia DailyBusiness
Piata de PC-uri din Romania a crescut cu minim 10% in trimestrul doi fata de trimestrul similar al anului trecut, in timp ce vanzarile de laptop-uri au inregistrat o crestere de minim 30%, a spus pentru DailyBusiness Calin Mirea, research analyst la IDC Romania.
Piata de computere din Romania a crescut mai repede decat cea mondiala in T2

„In ultimii ani, vanzarile de laptop-uri au inregistrat o crestere anuala de cel putin 50%. Consideram ca in trimestrul doi vanzarile de laptop-uri au crescut cu cel putin 30%”, a spus Mirea.

IDC prognozeaza ca numarul total de PC-uri vandute in 2007 in Romania va depasi 800.000 de unitati, cu rate puternice de crestere pe toate cele trei segmente: desktop, notebook si server.

La nivel mondial, piata de PC-uri si laptopuri a crescut in trimestrul doi cu 12%, fata de trimestrul similar al anului trecut, Dell fiind singurul producator care a inregistrat scaderi, a scris joi presa internationala, citand doua studii separate realizate de doua companii de cercetare a pietei.

La nivel mondial s-au distribuit 61,1 milioane de unitati, o crestere cu 11,7% conform Gartner. Studiul IDC, realizat cu o metodologie diferita, releva o crestere putin mai mare, de 12,5%.

Hewlett-Packard isi mentine pozitia drept cel mai mare producator de PC-uri din lume, cu o crestere de 37% pe trimestrul doi. Acest lucru a fost posibil deoarece compania a inceput sa se axeze din ce in ce mai mult pe pietele inca nesaturate, recuperand pierderile de pe pietele unde vanzarile stagneaza sau scad.

Dell, in schimb, a pierdut teren, vanzarile companiei fiind mai mici cu 5%, pe fondul reorganizarii interne si a disponibilizarilor de personal cu care s-a confruntat compania in ultimul timp.

Apple a inregistrat vanzari in crestere cu 26%, mentinandu-si cota de piata de 5,6%.

HP are in continuare cea mai mare cota de piata la nivel global pe segmentul de PC-uri si laptop-uri, cu 19,3%, urmata de Dell care detine o cota de 16,1%. Lenovo se afla pe locul 3, cu 8,3%, Acer pe locul 4 cu 7,2% si Toshiba, pe locul 5, cu o cota de piata de 4,1%.

Cea mai rapida crestere a vanzarilor a fost inregistrata in Asia de Est, desi piata americana a crescut si ea cu 7,2%.

„Rezultatele din al doilea trimestru al anului anticipeaza o crestere cel putin la fel de mare si in urmatoarele trimestre, pana la finele lui 2008”, a spus Loren Loverde, directorul executiv al IDC.

Gartner estima initial o crestere de doar 10,6% in al doilea trimestru al anului. Vanzarile accelerate de laptop-uri au dus la o crestere mai mare a vanzarilor de computere decat estimarile initiale. Diferenta din ce in ce mai mica de pret dintre laptop-uri si PC-uri va duce, conform analistilor, la o piata ce se va concentra mai mult pe vanzarile de notebook-uri.

IDC a subliniat ca producatorii de computere se vor axa din ce in ce mai mult pe designul si culorile produselor, in incercarea de a atrage prin orice modalitate cat mai multi clienti.

Piata PC-urilor din Romania a crescut in primul trimestru cu 43,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la o valoare de 133,9 milioane euro, pe fondul preturilor mai scazute practicate de distribuitori si de expansiunea pietei de retail, conform IDC Romania.

Urmărește Daily Business pe Google News