Pana in prezent, au depus cereri de portare 2.841 de persoane, dintre care doar 72 au ales sa schimbe operatorul de telefonie fixa.
La cinci zile de la introducerea portabilitatii in Romania (data de 21 octombrie – n.r.), optasera pentru portare 1.160 de utilizatori dintre care doar doi pe segmentul de telefonie fixa.
Pe 29 octombrie, la ora 16:34, a fost portat primul numar de telefon din Romania, intr-o retea de telefonie mobila, potrivit Autoritatii Nationale pentru Comunicatii. In prima parte a zilei de 30 octombrie au fost portate inca 14 numere intre diferite retele de telefonie mobila, potrivit aceleiasi surse.
In doi ani, circa 20-25% dintre numere vor fi portate, a estimat Liviu Nistoran, seful ANC.
Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobila a depasit 100% pe piata locala, care este una dintre cele mai concurentiale din Europa. Introducerea portabilitatii va stimula si mai mult contra-ofertele cu care operatorii vor incerca sa-i mute pe clientii concurentei in „curtea proprie”.
Portabilitatea permite schimbarea furnizorului de telefonie cu pastrarea numarului de telefon, diminuandu-se reticenta utilizatorilor la schimbarea furnizorului de servicii de telefonie si asigurandu-se o mai mare libertate de alegere.