- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Pretul si alegerea directorului executiv, obstacole in acordul D. Telekom – OTE

05 May, 10:31 • Redactia DailyBusiness
Grecia va accepta saptamana viitoare sa vanda companiei Deutsche Telekom o parte din actiunile grupului de telecomunicatii OTE, daca vor fi rezolvate neintelegerile legate de pret si de alegerea directorului executiv, a declarat George Alogoskoufis, ministrul grec al finantelor.
Pretul si alegerea directorului executiv, obstacole in acordul D. Telekom - OTE

Grecia si DeutscheTelekom se afla in negocieri intense de anul trecut, incercand sa stabileasca detaliile afacerii, in urma careia cele doua companii vor acoperi intreaga regiune a Europei de Sud-Est, prin servicii de telefonie fixa si mobila, a scris NewsIn.

„Nu am ajuns inca la un consens in toate aspectele, mai avem unele probleme cu care ne vom confrunta saptamana viitoare, precum dreptul de veto si pretul”, a spus George Alogoskoufis.

Luna trecuta, DeutscheTelekom a hotarat sa cumpere o participatie de 20% din OTE de la MIG, pentru 2,5 miliarde euro. Pentru a-si majora participatia la peste 20%, Deutsche Telekom are nevoie de acordul guvernului elen.

Alogoskoufis a confirmat ca D. Telekom este pregatita sa cumpere o participatie de 3% de la guvern, care detine 28% din OTE.

„Grecia va avea de castigat din vanzarea participatiei de 3% in cadrul Deutsche Telekom, si va avea posibilitatea de a vinde alte actiuni, la un pret convenabil, in urmatorii ani”, a spus Alogoskoufis.

Grecia urmareste sa incheie o afacere mai buna decat MIG, care a vandul participatia la un pret de 26 euro/actiune.

„Facem eforturi pentru a vinde pachetul de actiuni la un pret mai bun decat MIG, insa negocierile nu sunt simple, din moment ce pretul actual al actiunilor este de 19 euro”, a adaugat ministrul grec al finantelor.

Grecia a cautat de multa vreme un partener strategic pentru OTE, pentru a ajuta compania sa se modernizeze, sa se extinda in Balcani, si sa faca fata accentuarii competitiei. Insa eforturile au fost ingreunate de faptul ca guvernul nu a dorit sa renunte la controlul managerial.

Alogoskoufis a spus ca guvernul grec va alege presedintele OTE, iar Deutsche Telekom – directorul executiv.

Urmărește Daily Business pe Google News