Astfel, profitul net al companiei in al treilea trimestru fiscal a totalizat 5,23 miliarde de dolari, in crestere cu 31%, dar sub cele 5,99 miliarde de dolari raportate de Apple in al doilea trimestru fiscal (acelasi interval ianuarie-martie).
Veniturile totale s-au majorat cu 13% pana la 16,4 miliarde de dolari.
Veniturile diviziei Windows au scazut cu 4,4% in al treilea trimestru fiscal, incheiat in martie, pana la 4,45 miliarde de dolari.
In intervalul mentionat, livrarile de PC-uri s-au redus cu 8%, fata de aceeasi perioada a anului 2010, iar netbook-urile (un tip de laptop de dimensiuni reduse, mai ieftin si mai usor) au inregistrat o scadere de 40%. Rezultatele au eclipsat performanta diviziilor Office si Business, care au evoluat peste asteptari.
„Ar trebuie sa traiesti sub o piatra ca sa nu iti dai seama ca iPad-ul a luat din cota notebook-urilor”, a declarat Pat Becker, reprezentant al Becker Capital Management.
Divizia Business a inregistrat un profit operational de 3,1 miliarde de dolari, in crestere cu 24% fata de al treilea trimestru fiscal din 2010, si venituri de 5,2 miliarde de dolari, in urcare cu 21%.
Divizia de servicii online a raportat o crestere de 14,5% pe segmentul veniturilor, pana la 648 milioane de dolari. Bing a ocupat locul trei in topul motoarelor de cautare online, potrivit comScore.