- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Profitul net al Best Buy a crescut cu 60% pe trimestrul doi, odata cu evolutia vanzarilor

15 Sep, 11:18 • Redactia DailyBusiness
Retailerul american de electronice Best Buy a afisat o crestere de 60% a profitului net inregistrat in al doilea trimestru fiscal din acest an, incheiat la finele lunii august, relateaza presa internationala.
Profitul net al Best Buy a crescut cu 60% pe trimestrul doi, odata cu evolutia vanzarilor

Astfel, profitul net a urcat la 254 milioane de dolari, sau 60 de centi pe actiune, comparativ cu 158 milioane de dolari, sau 37 centi pe actiune, cat a afisat in aceeasi perioada a anului trecut.

Rezultatul este peste asteptarile analistilor chestionati de Thomson Reuters, care au prezis un castig net de 44 centi pe actiune.

Totodata, veniturile Best Buy au crescut cu 3%, pana la 11,34 miliarde dedolari, de la 11,02 miliarde de dolari.

In perioada analizata, veniturile companiei in magazinele deschise de cel putin 14 luni s-au redus cu 0,1%, iar vanzarile de televizoare cu ecran plat au continuat sa fie slabe. Dar acestea sunt compensate de afacerile cu telefoane mobile (Best Buy Mobile), segment pe care retailerul s-a extins agresiv.

Pentru intregul an, Best Buy estimeaza un castig net de 3,70 dolari pe actiune, in crestere fata de anul trecut, cand a fost de 3,55 dolari pe actiune. In ceea ce priveste veniturile, acestea ar putea creste cu 5%, la 52 miliarde de dolari.

Urmărește Daily Business pe Google News