- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Romtelecom a lansat un serviciu de gazduire web

07 Jun, 10:08 • Redactia DailyBusiness
Romtelecom a lansat un serviciu de gazduire web disponibil in patru variante, cu preturi intre 33 euro si 187 euro/an, adresat companiilor mici, mijlocii si clientilor persoane fizice, potrivit unui comunicat al companiei.
Romtelecom a lansat un serviciu de gazduire web

Serviciul BeOnline furnizeaza sisteme online de stocare de informatii, imagini video sau orice alt tip de continut, accesibile prin intermediul Internetului, relateaza NewsIn. Domeniul .ro dorit este obtinut gratuit de client.

BeOnline este disponibil in patru variante, BeOnline Start, BeOnline Plus, BeOnline Standard si BeOnline Advanced, toate cele patru oferind si instrumente de realizare a site-ului dorit de client (site builder). Pentru niciunul dintre cele patru pachete BeOnline nu se percepe taxa de instalare.

Taxa de abonament variaza de la 33 euro/an pana la 187 euro/an. Capacitatea de stocare a serviciilor de gazduire variaza de la un domeniu web de 50 MB, pana la un domeniu web de 1 GB.

„Numarul de conexiuni de banda larga este in crestere accelerata in Romania, Romtelecom adaugand in primele cinci luni ale anului 60 000 de noi clienti pentru serviciile de acces Internet prin ADSL ClickNet. In aceste conditii si interesul pentru continut online este in crestere, desi ratiunile sunt diferite pe categorii de utilizatori. Pentru afaceri un site web este o modalitate ieftina si accesibila de promovare si prezentare a ofertei companiei”, a declarat directorul Next Generation Business din cadrul Romtelecom, Alexandru Hurdubaie.

Profitul net al Romtelecom a crescut, in primul trimestru, cu 5,3% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe de o parte sustinut de noile servicii lansate, in vreme ce veniturile au scazut usor cu 0,4%. La 31 martie, serviciile de telefonie fixa ale Romtelecom aveau 3.222.488 de abonati. Actionarul majoritar este grupul elen OTE, cu 54,01% din capitalul social. Restul actiunilor (44,99%) sunt detinute de statul roman, prin Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.

Urmărește Daily Business pe Google News