„S&P a atribuit ratingul de credit pe termen lung B companiei de telecomunicatii si televiziune prin cablu RCS & RDS, cu sediul in Romania, cu perspectiva pozitiva. In plus, am acordat ratingul de credit B+ obligatiunilor privilegiate nesecurizate propuse, de 200 milioane de dolari, cu maturitatea in 2017, care vor fi lansate de companie. Am inteles ca obligatiunile nu sunt subscrise de intermediari”, se arata intr-un comunicat emis vineri de agentie, citat de Medifax.
Ratingul RCS & RDS va fi imbunatatit cu o treapta, la „B+”, daca vanzarea de obligatiuni se va derula cu succes, sub incidenta termenilor si conditiilor preliminare puse la dispozitia S&P spre evaluare.
Potrivit unui anunt publicat de companie in noiembrie 2009 in Monitorul Oficial, actionarii urmau sa voteze intr-o sedinta extraordinara convocata pentru 22 decembrie o emisiune de obligatiuni in valoare de pana la 200 milioane de dolari, destinata investitorilor internationali, care vizeaza achizitia a 50% din actiunile proprii.
Ratingul obligatiunilor depinde de plasarea lor cu succes pe piata, dar si de evaluarea documentatiei finale de catre S&P.
„Ratignul RCS & RDS este constrans de perceptia noastra asupra competitiei in crestere de pe principalele piete unde compania are operatiuni, Romania si Ungaria, din moment ce jucatorii sunt axati pe concurenta prin oferte la pachet pentru a atrage clientii”, a declarat anlistul de credit al S&P Michael O’Brien.
In plus, compania este expusa pe mai multe piete central-est europene care s-au confruntat cu o volatilitate economica si valutara considerabila, factori ce pot afecta perspectivele de crestere ale RCS & RDS din moment ce consumatorii sunt prudenti cu cheltuielile.
Totodata, ratingul este influentat negativ de volumul slab al fluxului de numerar liber generat de companie pana in prezent, in urma investitiilor mari in retea. In acelasi timp, compania trebuie si sa-si refinanteze datorii semnificative „comparativ cu sumele pe care le consideram relativ scazute in mod normal”, noteaza S&P.
Pe de alta parte, ratingul este sustinut de pozitia solida de pe principalele piete, unde este lider de piata pe unele segmente. Investitiile ridicate desfasurate pana acum in infrastructura vor permite companiei sa-si imbunatateasca fluxul de numerar liber in urmatorii ani, anticipeaza agentia de evaluare financiara.
Conform datelor Oficiului National al Registrului Comertului, RCS&RDS are un capital social de 42,206 milioane de lei, impartit in 42.206.417 de titluri cu o valoare nominala de 0,1 lei/actiune.
Grupul RCS&RDS este controlat, indirect, de omul de afaceri Zoltan Teszari.
Actionarii operatorului roman sunt Cable Communications Systems (Olanda) – 88,9%, RCS&RDS – 5,04%, Zoltan Teszari – 2,03% si Csaba Ianos Ludescher – 1,1% si 15 persoane fizice cu participatii sub 1%.
RCS&RDS este unul din cele mai indatorate grupuri de telecomunicatii, strategia de dezvoltarea a operatiunilor in ultimii ani, atat la nivel national, cat si in alte cinci state din regiune, bazandu-se pe imprumuturi si o politica de preturi scazute.