Mai multe produse demonstrative si spre testare, camere de hotel pline, vizitatori de renume si personalitati ale lumii IT mondiale sunt doar cateva diferente vizibile „cu ochiul liber” fata de editia anterioara a targului, cand recesiunea a afectat dur industria, comenteaza presa internationala.
Multe companii IT si de electronice au raportat cresteri substantiale inca din trimestrul trei al anului precedent, iar managerii acestora au subliniat ca trendul va continua, cel mai probabil, si in 2010.
„Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, compania noastra este mult mai stabila”, a declarat Zhou Houjian, presedinte al producatorului de electronice chinez Hisense, care a trimis la editia din acest an a CES 80 de persoane, fata de 40 anul trecut. „Simtim ca economia americana are noi energii”, continua acesta, citat de Wall Street Journal.
Starea economica generala nu a fost unica problema care a planat asupra industriei tehnologice. Segmentele de piata ce au adus cresterile cele mai importante in ultimii ani – telefoanele mobile si televizoarele high-definition – au suferit scaderi importante ale vanzarilor, in anul trecut.
Organizatorii evenimentului se arata insa optimisti in ceea ce priveste produsele ce ar putea revitaliza piata IT si de electronice in 2010. Poate „cele mai fierbinti” produse in cadrul CES sunt televizoarele 3D, care ar putea atrage vanzari de 2,2 milioane de bucati in 2010, urmand ca pana in 2013 mai mult de 25% din televizoarele cumparate sa transpuna imaginea in tridimensional, conform organizatorilor.
Sony este unul dintre cei mai mari producatori prezenti la CES care au introdus pentru prima oara televizoare 3D pe piata. Compania a adus la targ 12 noi serii de HDTV-uri ce urmeaza a fi lansate pe piata, treptat, incepand din primavara aceasta. In vara, firma va introduce si primele modele de televizoare 3D.
Toshiba a prezentat la CES un nou televizor denumit Cell TV, ce ofera o solutie all-in-one, acesta putandu-se conecta la Internet, sa ofere posibilitatea video-conferintelor dar si convertirea in timp real a emisiunilor TV din bidimensional in tridimensional, daca transmisia face acest lucru posibil. Televizorul este dotat cu un cip similar cu cel folosit in consola PlayStation 3, a companiei concurente Sony. Toshiba nu a facut insa publice date privind pretul sau data lansarii televizorului.
Alte surprize placute aduse de CES in 2010 sunt device-urile care ruleaza disc-uri Blu-ray, mult mai performante si mai multe ca numar. Organizatorii evenimentului estimeaza ca in 2009 s-au comercializat la nivel global peste 7 milioane de playere Blu-ray, mai mult decat dublu fata de 2008, multe dintre ele avand si posibilitatea conectarii device-ului la Internet.
Compania coreana LG a prezentat unul dintre primele playere Blu-ray cu hard-drive incorporat de 250 GB. Spatiul va putea fi folosit pentru stocarea de filme downloadate de pe Internet de pe portaluri precum YouTube sau Netflix.
Si, desi vanzarile de telefoane mobile au scazut in 2009 fata de anii de varf, organizatorii evenimentului sunt de parere ca piata va continua evolutia cu o pondere de o singura cifra. LG a prezentat anul acesta un telefon din gama Chocolate cu cel mai mare ecran de pe piata, de 4 inci, realizat in special pentru a vizualiza filme.
Poate insa unul dintre cele mai interesante anunturi a venit din partea companiei Microsoft care va lansa anul acesta un sistem revolutionar de interactiune cu jocurile video, bazat pe miscarile corpului uman, care va fi compatibil cu consolele Microsoft Xbox 360. Steve Ballmer, CEO al Microsoft, numeste Project Natal ca fiind „culminarea a multi ani de cercetare”.
„Daca pana acum cateva ore proiectul parea SF, Microsoft a facut un anunt surpriza: dispozitivul Natal pentru consola de jocuri XBox 360 va fi in magazine de Craciun, anul acesta”, scrie pe blogul sau consultantul online Victor Kapra, prezent la CES 2010. „Iar de aici posibilitatile de utilizare a tehnologiei in alte domenii decat jocurile sunt infinite”.
Asa arata Project Natal
[dbvideo=379]
Project Natal a fost prezentat de Steve Ballmer in deschiderea Consumer Electronics Show din Las Vegas. Sistemul permite jucatorilor sa foloseasca gesturi ample ale corpului, precum lovitura cu pumnul sau cu piciorul, pentru a interactiona cu obiectele virtuale afisate pe ecran. Sistemul are o camera 3D pentru a urmari miscarile corpului, pe care le transforma instantaneu in actiuni pe ecran.
Oficialii Microsoft nu au oferit pretul estimativ pentru Project Natal.
In ceea ce priveste show-ul in sine, organizatorii se asteapta ca numarul vizitatorilor sa fie in jur de 110.000, similar cu anul trecut. Cu toate acestea, Gery Shapiro, director executiv al asociatiei ce organizeaza targul, a declarat ca „m-as mira daca acest numar nu va fi, in final, depasit”.