- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Sucursalele Henkel Romania vorbesc intre ele la telefon pe Internet

05 Nov, 15:43 • Redactia DailyBusiness
Compania furnizoare de solutii voice-over-IP NetCom a incheiat instalarea unui sistem de comunicatii integrate VoIP pentru Henkel Romania, acesta urmand sa conecteze sediul central cu fabricile si sucursalele din tara ale companiei, valoarea proiectului fiind de aproximativ 90.000 de euro, au declarat reprezentantii NetCom.
Sucursalele Henkel Romania vorbesc intre ele la telefon pe Internet

Potrivit reprezentantilor Henkel, beneficiile obtinute prin achizitia unui astfel de sistem se vor concretiza in reducerea costurilor, acestea devenind zero pentru apelurile de voce din interiorul companiei.

[quote=Alin Tuca, IT manager Henkel Romania]Analiza financiara a costurilor privind serviciile de voce indica recuperarea investitiei intr-o perioada de timp de aproximativ 24 luni[/quote]
Solutia implementata se bazeaza pe Alcatel OmniPcx Enterprise ca servere de comunicatii si o retea VPN Cisco, acestea asigurand management, cost control mai eficient si centralizat pentru cei peste 300 de utilizatori deserviti de sistem, scalabilitate si posibilitate de integrare cu orice aplicatie software.

Durata implementarii a fost de 40 de zile.

Henkel Romania, infiintata in 1994, are in prezent 600 angajati iar portofoliul sau cuprinde peste 30 marci si mii de produse printre care detergenti, adezivi comerciali si profesionali, produse cosmetice dar si produse tehnologice.

Henkel Romania estimeaza o cifra de afaceri de 140 de milioane de euro anul acesta, in crestere cu circa 30% fata de anul trecut, pe baza cresterii vanzarilor companiei pe piata de adezivi. Henkel are peste 50.000 de angajati in intreaga lume.

Urmărește Daily Business pe Google News