Computerul este numit Maxwell si utilizeaza, in locul procesoarelor conventionale, o noua tehnologie numita field programmable gate arrays (FPGA).
Spre deosebire de un procesor normal, FPGA poate fi programat sa indeplineasca roluri specifice afacerii viitorului cumparator, fie ca este vorba de industria petrolului, medicala/farmaceutica sau bursiera. Odata finalizata programarea specifica, consumul de energie este de 10 ori mai mic, iar aplicatiile vor functiona mult mai repede decat un software normal.
Spatiul necesar pe hard-disk pentru aplicatii este mult mai redus, iar temperatura computerului este scazuta, anunta compania de research tehnologic pentru industrie si comert, Edinburgh Parallel Computing Center (EPCC). Ca suprafata, ocupa cat 2 computere aflate pe rafturile magazinelor IT.
„Este inca foarte dificila programarea specifica business-urilor pe aceasta tehnologie, mai trebuie parcursi pasi pana cand computerul va fi lansat pe piata”, a spus directorul comercial al EPCC, Mark Parsons. „Odata realizata programarea, in aproximativ 2 ani, Maxwell va fi gata sa ia locul invechitelor sisteme din birourile afaceristilor din intreaga lume”, a continuat increzator acesta.
Maxwell a fost deja testat pe aplicatii din diferite industrii. Parsons a spus ca, in aplicatiile bursiere ce necesita o putere de calcul si o viteza superioara, Maxwell a rulat cu o viteza de pana la 300 de ori mai mare decat un sistem echivalent aflat pe piata acum, dar care are un procesor normal.
Compania Intel este deja interesata de evolutia acestui super-computer si posibilitatea folosirii sale. De asemenea, Cray, Linux Networx, SGI si alte companii de pe piata hi-tech a industriei IT s-au oferit sau sunt in curs de a oferi noi moduri de folosire a tehnologiei FPGA in aceasta industrie.
Alte aplicatii in care se poate integra perfect Maxwell sunt industria chimica, cercetarile seismologice sau industria apararii.
Proiectul este in lucru de 2 ani si a necesitat o investitie de 7 milioane dolari. Designul si asamblarea computerului au fost realizate de companiile IT Nallatech si Alpha Data. Tehnologia FPGA a fost pusa la punct de compania de research tehnologic Xilinx.