Astfel, publicul care se va afla pe stadion, pentru un meci de fotbal sau pentru un alt eveniment, va avea acces la internet de pe telefonul mobil, tableta sau laptop, printr-o retea Wi-Fi implementata de Orange Romania, avand la baza solutii tehnologice dezvoltate de Cisco.
In prezent, accesul la internet se poate face doar in anumite locatii, urmand sa se extinda.
„Acest proiect este o premiera in Romania, iar investitia va continua pentru extinderea graduala a acoperirii pe Arena Nationala. In etapa actuala, proiectul se bazeaza pe [b]21 Puncte de Acces Cisco Wi-Fi[/b] de ultima generatie montate in punctele de comercializare produse din zona mediana, in zona VIP, in sala de conferinte de presa si in media room. Astfel, cei prezenti in zonele mentionate vor avea posibilitatea sa posteze fotografii sau filme pe conturile de socializare sau sa navigheze gratuit pe internet cu viteze de pana la 144 Mbps”, au precizat oficialii Orange.
Accesul la reteaua Orange Wi-Fi Zone se va realiza prin autentificare cu un nume de utilizator si cu o parola, usor de obtinut chiar in momentul conectarii. [b]Fiecare utilizator poate naviga in total 2 ore/zi[/b] in sesiuni de conectare diferite.
„Incepand cu data de 9 mai, cei care se vor afla pe stadion in zona mediana si in zonele de comercializare produse vor putea testa accesul la reteaua Orange WiFi. Cred ca acest serviciu ii va bucura pe suporteri, in special in perioadele de asteptare premergatoare evenimentului sau in pauze” a declarat Madalina Suceveanu, CTO Orange Romania.
Pe 9 mai, pe stadionul Arena Nationala din Bucuresti, isi vor disputa trofeul UEFA Europa League din acest sezon echipele spaniole de fotbal Atletico Madrid si Athletic Bilbao. Finala competitiei UEFA Europa League se desfasura in acest an in premiera in Capitala Romaniei, fiind un eveniment sportiv foarte important.