Astfel, dintre cei 4,8 milioane de abonati ai televiziunii pe baza de abonament, 2,7 milioane vor avea televiziune digitala, fata de cei 0,6 milioane de abonati cati foloseau acest tip de televizine in 2006, potrivit Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI).
Televiziunea analogica va inregistra o scadere a numarului clientilor cu 42,1%, de la 3,8 milioane abonati in 2006 la 2,2 milioane abonati in 2010, mai reiese din document.
Potrivit ANRCTI, penetrarea televiziunii pe baza de abonament va ajunge de la 60,3% anul trecut, la 66% in 2010. „Dezvoltarea concurentei, in special prin aparitia ofertei DTH a Romtelecom pe acest segment, determina cresterea ratei de penetrare si stimuleaza procesul de digitalizare la nivelul sectorului”, potrivit ANRCTI.
ANRCTI precizeaza ca veniturile totale si veniturile medii pe abonat vor inregistra cresteri, datorita sporirii procentului abonatilor la serviciile de (re)transmisie a programelor de televiziune in sistem digital si pe seama introducerii aplicatiilor de tip „time shifting” si a altor planuri de tarifare.