Matthew Keys, redactor-sef adjunct al
conturilor retelelor de socializare de pe Reuters.com, a fost acuzat
in statul California ca a transmis informatii cu scopul de a pirata
date informatice protejate, a anuntat, joi, Ministerul american de
Justitie, citat de AFP.
In varsta de 26 de ani, Matthew Keys a
fost acuzat ca a furnizat, in decembrie 2010, membrilor Anonymous, o
grupare cunoscuta pentru comiterea multor atacuri informatice,
codurile de acces la serverul grupului de presa Tribune Co. si a
permis accesul acestora pe site-ul Los Angeles Times, o publicatie ce
face parte din acest grup. Accesul pe site a fost intrerupt pentru
mai multe ore.
Matthew Keys a fost producatorul unui
post de televiziune pe internet, detinut de Tribune Co., cu sediul in
orasul Sacramento din California, pana in octombrie 2010, informeaza
Mediafax.
Daca va fi gasit vinovat, jurnalistul
risca o pedeapsa de pana la 10 ani de inchisoare si o amenda de cel
putin 250.000 de dolari.