Desi Microsoft nu a prezentat date
referitor la vanzarile Windows Phone din trimestrul al patrulea al
anului trecut, cifrele din ultimele trei luni ale lui 2011 si
declaratiile sefului Microsoft Steve Ballmer ofera indicii
importante, scrie Mediafax.
Astfel, Ballmer a declarat la inceputul
lunii ianuarie ca Windows Phone se vinde de patru ori mai bine decat
acum 12 luni.
Ulterior, la CES 2013, Ballmer a
afirmat, in timpul unei aparitii surpriza la prezentarea sustinuta de
Qualcomm, ca Windows Phone vinde de cinci ori mai multe unitati decat
in perioada similara a anului trecut.
Compania de cercetare Gartner estimeaza
ca in trimestrul al patrulea din 2011 s-au vandut 2,759 milioane de
smartphone-uri Windows, in timp ce Canalys plaseaza cifra la 2,5
milioane unitati.
Potrivit calculelor Forbes efectuate
pe baza acestor date, numarul telefoanelor Windows Phone vandute in
ultimele trei luni din 2012 ar putea fi intre 9,5 milioane si 13,25
milioane de unitati, probabil mai aproape de cifra mai mica.
Totusi, telefoanele cu sistem Microsoft
au fost disponibile practic pe piata numai in a doua jumatate a
trimestrului trecut, astfel ca primele trei luni ale acestui an ar
trebui sa aduca noi cresteri puternice.