- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Visa va lansa in Europa sistemul de plata rapid payWave

23 May, 13:42 • Redactia DailyBusiness
Visa anunta ca, din septembrie, va deveni disponibila in Europa tehnologia de plata prin unde radio, cu ajutorul unui card Visa payWave, care permite achitarea produselor doar prin apropierea de un terminal special, au spus oficiali ai companiei.
Visa va lansa in Europa sistemul de plata rapid payWave

„Visa payWave permite ca platile sa se faca instantaneu. Utilizand tehnologia wireless, datele referitoare la plata sunt transferate in siguranta de la cardul cu cip la POS-ul special adaptat. Clientii nu trebuie sa inmaneze cardul comerciantului, ci doar sa il apropie de terminal”, a declarat Mariano Dima, vicepresedinte executiv, marketing, Visa Europe.

Economia de timp va fi evidenta mai ales in cazul comerciantilor unde exista un rulaj mare de numerar, precum cafenele, magazine alimentare, chioscuri de ziare, la care valoarea tranzactiilor este mica si rapiditatea serviciului este esentiala.

Londra este prima locatie in care cardul Visa payWave va putea fi folosit. La nivelul Marii Britanii, se estimeaza ca au loc peste 27 mld. de tranzactii cu numerar, in valoare de 250 mld. lire sterline (365 mld. euro). 80% dintre aceste cumparaturi au o valoare mai mica de 10 lire sterline.

Urmatoarea locatie unde va fi lansata tehnologia Visa payWave va fi Turcia, intr-un stadiu avansat de implementare fiind si locatii din Franta, Spania si Elvetia.

Tehnologia nu va fi disponibila in acest an in Romania, piata platilor prin carduri fiind mult mai putin avansata decat in alte state, au spus oficiali ai companiei pentru DailyBusiness.

In Europa, sunt aproape 321 mil. carduri Visa de debit, credit si business. In anul fiscal incheiat in septembrie 2006, cardurile Visa au fost utilizate pentru plati si retrageri de numerar evaluate la peste 1,2 mii de mld. euro. La fiecare 9 euro cheltuiti in Europa astazi, 1 euro este de pe un card Visa.

La sfarsitul anului 2006, pe piata din Romania existau 5 milioane carduri Visa, in crestere cu 31% fata de 2005.

Din totalul de 80 de milioane de tranzactii inregistrate cu cardurile Visa in Romania in 2006 – in crestere cu 33%, 12,9 milioane au fost tranzactii la comercianti, cu 88% mai mult decat la sfarsitul anului 2005.

Valoarea totala a tranzactiilor prin carduri Visa in tara a fost in 2006 de 8,26 miliarde USD – in crestere cu 69%, din care valoarea tranzactiilor la comercianti a fost de 786 milioane USD, cu 107% mai mult decat s-a tranzactionat in 2005.

Urmărește Daily Business pe Google News