- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Vodafone a cumparat un retailer GSM partener al Orange

26 Mar, 13:05 • Redactia DailyBusiness
Operatorul telecom Vodafone Romania a achizitionat doua treimi din actiunile companiei autohtone Proton Tehnologies SRL, companie care comercializeaza produse si servicii de telefonie mobila, Vodafone preluand astfel cele 73 de magazine ale Proton din judetele Suceava, Iasi, Brasov, Constanta, Cluj si in Bucuresti.
Vodafone a cumparat un retailer GSM partener al Orange

Proton Tehnologies este unul dintre marii parteneri Orange, situandu-se pe locul 3 in topul distribuitorilor Orange cu o cota de piata din piata nationala de telefonie mobila din Romania de 2,2 % la finalul anului 2006, conform companiei. Aceasta a inregistrat afaceri de peste 33 mil. euro in 2006.

Proprietarul Proton Tehnologies, Gabriel Cristian Sandu, va ramane implicat pe termen mediu ca asociat minoritar semnificativ, cu un pachet de 34% din actiuni, si va ocupa pozitia de manager la nivel executiv in cadrul Proton Tehnologies SRL.

Tranzactia a fost notificata Consiliului Concurentei si asteapta avizul favorabil al institutiei, au anuntat miercuri oficialii Vodafone Romania.

Proton Tehnologies SRL va deveni distribuitor exclusiv al produselor si serviciilor Vodafone, dupa un proces de schimbare ce va include modificarea identitatii vizuale a magazinelor. „In urma procesului de rebranding, magazinele Proton Tehnologies vor prelua identitatea vizuala a brandului Vodafone”, a declarat pentru DailyBusiness un reprezentant al companiei.

Proton Tehnologies va pastra pe cei peste 200 de angajati pe care ii are in prezent.

Cei mai importanti jucatori de pe piata de retail GSM sunt in prezent Germanos si Fonomat.

Vodafone Romania avea 8.807.859 de clienti, la 31 decembrie 2007, pozitionandu-se astfel ca cel de-al doilea jucator pe segmentul telefoniei mobile din Romania, dupa Orange Romania care a atins recent 10 mil. de clienti.

Urmărește Daily Business pe Google News