Cele doua noi oferte includ trafic nelimitat, preturile acestora fiind de 9 euro/luna pentru contractele pe doi ani si respectiv 15 euro/luna pe aceeasi perioada a contractarii. In prezent, operatorul Vodafone Romania are sase oferte de Internet mobil in banda larga si patru dispozitive portabile de conectare. Vitezele de transfer se ridica pana la 3,6 Mbps.
Abonamentul lunar Unlimited Mobile Internet de 9 euro ofera utilizatorilor viteze de pana la 1 Mbps pentru un trafic lunar de 1 GB. Traficul de date care depaseste 1 GB nu va fi taxat suplimentar, insa viteza corespunzatoare acestuia va fi de 128 kbps.
Abonamentul Unlimited Mobile Internet de 15 euro, ofera viteza de pana la 3,6 Mbps, pentru un trafic lunar de 2 GB. In cazul depasirii celor 2 GB, traficul suplimentar nu va fi taxat, dar viteza corespunzatoare acestuia va fi de 128 kbps.
Noile oferte vor fi promovate printr-o campanie de comunicare integrata, care se va derula in urmatoarele saptamani, incepand din 16 februarie 2008, pe principalele canale media – TV, presa scrisa, radio, outdoor, precum si in magazinele Vodafone Romania si ale partenerilor sai.
„Cu abonamente care incep de la 9 euro/luna, pentru contractele incheiate pe 2 ani, utilizatorii au la dispozitie pachete cu trafic de date nelimitat, cardul sau modemul Vodafone fiind oferite gratuit. Credem ca aceasta oferta va incuraja adoptarea serviciilor de Internet de catre toate categoriile de utilizatori din Romania”, a spus Liliana Solomon, director executiv al Vodafone Romania.
Accesul la Internet este disponibil in toata reteaua Vodafone Romania, in zonele cu acoperire 3G broadband (42,3% din populatia tarii), precum si la nivel national prin GPRS.
Principalii concurenti ai Vodafone Romania sunt Orange Romania, Cosmote Romania, Zapp Romania precum si RCS&RDS, toti cinci oferind servicii de telefonie mobila.
Vodafone a incheiat anul cu 8,8 milioane clienti. Operatorul telecom Vodafone Romania a inregistrat in trimestrul 3 fiscal (octombrie-decembrie) o crestere a veniturilor din servicii cu 18,8% fata de perioada similara a anului trecut si a adaugat un numar de 228.482 noi clienti, ajungand astfel la 8,8 milioane clienti la finele anului trecut.
Vodafone Romania a inregistrat la finele lunii decembrie un numar de 603.983 de clienti 3G, in crestere cu 21% fata de trimestrul 3 calendaristic.
Principalul concurent in Romania al Vodafone este Orange, care a inregistrat 9,8 mil. clienti anul trecut si venituri de 1,23 mld. euro.