- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Juridic

Angajaţii ANI pierd un spor de 25%. CCR a decis cu unanimitate de voturi. TOP 10 sporuri „nesimţite” la stat

24 May, 13:50 • Dobran Viorel
CCR susţine că legea prin care personalul ANI primea un spor de 25% a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.
Angajaţii ANI pierd un spor de 25%. CCR a decis cu unanimitate de voturi. TOP 10 sporuri nesimţite la stat

CCR a admis, miercuri, cu unanimitate de voturi, sesizarea pe legea prin care personalul Agenţiei Naţionale de Integritate primeşte spor de până la 25% pentru suprasolicitare neuropsihică. „Decizia CCR demontează strategia PSD-PNL de a majora veniturile unor categorii de funcţionari aleşi pe sprânceană, cu ignorarea principiilor egalităţii în drepturi şi legalităţii, dar şi a regulilor parlamentare”, a transmis USR, într-un comunicat de presă.

„A admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi de deputaţi neafiliaţi şi a constatat constată că Legea pentru modificarea anexei nr.I a Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este neconstituţională. În esenţă, Curtea Constituţională a reţinut că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, fiind înfrânte prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 75. Curtea a constatat că legea adoptată de Camera de reflecţie viza un aspect privind salarizarea în cadrul familiei ocupaţionale «Învăţământ», iar forma legii adoptată în Camera decizională a vizat şi un aspect privind salarizarea în cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie». Astfel, adoptată, aceasta apare ca o iniţiativă exclusivă a Camerei decizionale, care nu se circumscrie obiectului de reglementare avut în vedere de Camera de reflecţie”, arată comunicatul de presă al CCR.

Pe 21 martie, USR a sesizat CCR, alături de Forţa Dreptei, pe legea PSD-PNL prin care personalul Agenţiei Naţionale de Integritate primeşte spor de până la 25% pentru suprasolicitare neuropsihică.

„De sporuri pentru condiţii vătămătoare pentru unii funcţionari ar fi avut bani PSD şi PNL. De sporuri pentru complexitatea muncii şi suprasolicitare neuropsihică pentru alţi funcţionari, de la ANI, au găsit bani. De creşteri de 50% pentru oamenii lor dintr-o instituţie au găsit iar bani, după cum s-a văzut marţi, când PSD şi PNL au votat cu două mâini majorări de salarii la AFM. De maşini de 4,4 miliarde de lei au avut bani. De pensii speciale au avut şi au bani. Doar pentru învăţători şi profesori nu au bani PSD şi PNL”,a afirmat deputatul USR Cristian Seidler, potrivit comunicatului de presă al partidului.

Pensiile speciale vor fi impozitate „în funcție de mărime”. Marcel Ciolacu: „Trebuie să venim cu ceva sustenabil corect și acceptat de CCR”

USR mai spune că cei din coaliţia PSD-PNL a introdus amendamentul de majorare a salariilor pe uşa din dos: a luat un proiect de lege care se referea la cu totul altceva (salarizarea directorului de extensie universitară), adoptat deja de Senat, şi l-a modificat substanţial la Camera Deputaţilor.
src=”https://www.dailybusiness.ro/wp-content/uploads/2023/05/ccr-romania-1024×576-1-1024×576.jpg” alt=”Angajaţii ANI pierd un spor de 25%. CCR a decis cu unanimitate de voturi” width=”1024″ height=”576″ />

 

Sesizarea către Curtea Constituţională s-a referit, prin urmare, la încălcarea principiului bicameralismului, pe lângă încălcarea principiului legalităţii, dat fiind că măsura că nu a fost justificată şi fundamentată de PSD-PNL.

Sporuri bugetari. Lista completă a sporurilor primite de românii care lucrează la stat

Sporuri bugetari. Cele mai acordate sporuri în România sunt cele pentru condiții periculoase sau vătămătoare, de 15% din salariu, sporul pentru proiecte europene, pentru complexitatea muncii sau suprasolicitare neuropsihică.

Un material realizat de Hotnews.ro arată ce sporuri cel puțin ciudate au angajați din ministerele României.

Inițial sporurile au fost introduse în lege pentru a ajuta la creșterea indemnizațiilor bugetarilor care erau unele mici. Pe măsură ce a trecut timpul și s-au succedat guvernările aparatul administrativ s-a mărit considerabil la fel și indemnizațiile funcționarilor publici.

Cele mai acordate sporuri sunt cele pentru condiții periculoase sau vătămătoare (vechiul spor de calculator) care este de 15% din salariu, spor pentru proiecte europene, pentru complexitatea muncii, suprasolicitare neuropsihică.

Sporuri bugetari. Cei mai mulți dintre bugetarii români care primesc sporuri sunt angajați în MAI

Ministerul Apărării are 86.149 de angajați dintre care tot atâția toți primesc sporuri.

  • spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase – 81.000 salariați
  • spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică – 889 salariați
  • spor pentru izolare – 510 salariați
  • spor pentru păstrarea confidențialității – 167 salariați
  • spor pentru titlul științific de doctor sau doctor docent -1.084 salariați
  • spor pentru condiții deosebit de periculoase precum TBC, bruceloză, gripă aviară, febră aftoasă – 2.901 salariați
  • spor pentru personalul care lucrează cu cifrul de stat – 727 salariați

Ministerul de Externe anunță că are 2.188 de angajați și toți beneficiază de diverse sporuri.

  • spor de condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase – 764 salariați
  • spor pentru cifrul de stat – 201 salariați
  • spor pentru soția / soțul neîncadrată / neîncadrat, pe timpul cât aceasta / acesta se află în întreținere permanentă în străinătate – 519 salariați
  • spor pentru titlul științific de doctor – 157 salariați
  • spor pentru îndeplinirea atribuțiilor de prim-colaborator – 51 salariați

Fermierii, obligați să raporteze la stat stocurile de alimente, lună de lună. Legea, contestată la CCR

Ministerul Finanțelor are 1.556 de angajați dintre care 1.551 primesc sporuri

Însă instituția evită abil să ofere informații referitoare la sporurile acordate pentru condițiile vătămătoare. Mai exact, Finanțele fac referire la articolul 23 din legea cadru 153/2017, articol care stipulează generalități despre sporuri și indemnizații.

  • spor pentru condiții de muncă vătămătoare sau periculoase – 1.551 salariați
  • spor pentru gestionarea de proiecte finanțate din fonduri europene – 104 salariați
  • spor pentru deținerea titlului științific de doctor – 56 salariați

Ministerul Proiectelor Europene are 999 de angajați dintre care 992 primesc sporuri.

  • spor de condiții vătămătoare – 992 salariați
  • spor pentru muncă cu fonduri europene – 977 salariați
  • spor pentru complexitatea muncii – 19 salariați
  • spor pentru titlul științific de doctor sau doctor docent – 36 salariați

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație are 797 de angajați dintre care primesc sporuri 732.

  • spor pentru condiții vătămătoare de muncă -732 salariați
  • spor pentru gestionarea fondurilor europene – 495 salariați
  • indemnizație de hrană – 731 salariați
  • spor pentru complexitatea muncii – 35 salariați
  • spor pentru titlul științific de doctor – 35 salariați
  • majorare pentru îndeplinirea atribuțiilor pentru aprobarea PNDL – 65 salariați
  • majorare CFP – 16 salariați
  • spor handicap – 2 salariați

Ministerul Agriculturii are 624 de angajați.

  • spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare- 597 salariați
  • spor pentru fonduri europene – 599 salariați
  • spor pentru titlul științific de doctor- 66 salariați

Ministerul Economiei are 480 de angajați dintre care 209 primesc sporuri.

  • spor de condiții periculoase sau vătămătoare de muncă – 209 salariați
  • spor pentru munca cu fonduri europene – 18 salariați
  • spor pentru titlul științific de doctor sau doctor docent – 6 salariați

CCR a declarat neconstituțională ordonanţa privind transportul elevilor care învață în altă localitate

Ministerul Transporturilor are 446 de angajați dintre care toți primesc sporuri.

  • spor pentru gestionarea fondurilor europene – 495 salariați
  • indemnizație de hrană – 731 salariați
  • spor pentru condiții de muncă vătămătoare: 446 salariați
  • spor pentru munca cu fonduri europene: 103 salariați
  • spor pentru titlul științific de doctor: 11 salariați

Ministerul Mediului are 392 de angajați dintre care 386 primesc sporuri.

  • spor acordat pentru conditii vătămătoare – 386 salariați
  • spor pentru titlul stiintific de doctor – 30 salariați
  • indemnizatie de grad profesional silvic – 12 salarizați

Ministerul Justiției are un număr de 342 salariați

  • spor pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare – 309 salariați
  • spor pentru complexitatea muncii 152 salariați
  • spor pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate 38 salariați
  • spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică 169 salariați
  • spor pentru titlul științific de doctor sau doctor docent 22 salariați
  • spor pentru munca cu fonduri europene 44 salariați

Ministerul Muncii anunță ca are 337 de angajați care primesc sporuri

  • sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare – 337 salariați
  • spor pentru proiecte europene în funcție de activitățile lunare – 96 salariați
  • spor pentru titlu de doctor – 4 salariați
  • sporul pentru persoanele cu handicap – 5 salariați
  • indemnizații lunare în valută pentru soţia/soţul neîncadrată/neîncadrat, pe timpul cât aceasta/acesta se află în întreţinere permanentă în străinătate – 3 salariați

Ministerul Sănătății are un număr total de 280 de angajați.

  • spor de condiții vătămătoare periculoase sau vătămătoare de muncă – 233 salariați
  • spor pentru complexitatea muncii 233 salariați
  • spor pentru titlul științific de doctor sau doctor docent 7 salariați

Ministerul Energiei are 272 de angajați

  • spor pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare este de 272 salariați
  • indemnizație pentru titlu științific de doctor este de 13 salariați
  • spor pentru gestionarea de proiecte finanţate din fonduri europene este de 41

Ministerul Cercetării are 225 de angajați dintre care toți primesc sporuri.

  • spor pentru condiții vătămătoare – 225 salariați
  • spor pentru titlul de doctor – 18 salariați

Ministerul Culturii are potrivit răspunsului remis 145.5 angajați

  • spor de condiții periculoase sau vătămătoare de muncă – 138.5 salariați
  • spor pentru titlul științific de doctor sau doctor docent – 7 salariați

Ministerul Sportului are 126 de angajați dintre care 122 primesc sporuri.

  • spor condiții vătămătoare de muncă -122 salariați
  • spor de risc si suprasolictare neuropsihică- 1 salariat
  • spor pentru titlu stiințific de doctor – 5 salariați

Ministerul Familiei are 90 de angajați dintre care tot atâția primesc sporuri.

  • spor de condiții periculoase sau vătămătoare de muncă – 90 salariați
Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Locul de muncă care le asigură românilor un salariu de 5.500 de euro. Bonusuri: cazare gratuită şi transport inclus
Locul de muncă care le asigură românilor un salariu de 5.500 de euro. Bonusuri: cazare gratuită şi ...
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu în Ajunul Crăciunului
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu ...
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi