- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Juridic

Fermierii, obligați să raporteze la stat stocurile de alimente, lună de lună. Legea, contestată la CCR

15 Feb, 22:30 • Stefan Simion
Proiectul care-i obligă pe fermieri să raporteze la stat, lună de lună stocurile de produse agricole, a provocat revoltă în rândul populației. Legea votată în Parlament a fost sesizată la Curtea Constituțională. 
Fermierii, obligați să raporteze la stat stocurile de alimente, lună de lună. Legea, contestată la CCR

Camera Deputaților a adoptat în calitate de cameră decizională, pe 6 februarie, un proiect de lege prin care producătorii agricoli și operatorii economici sunt obligați să raporteze lună de lună stocurile agricole și alimentare.

În urma acestei inițiative, fermierii au început să protesteze și să evoce tratamentele la care au fost supuși agronomii în perioada comunistă.

Astfel, parlamentarii de la USR și Forța Dreptei au anunțat miercuri că atacă la CCR legea. Obligația acestor raportări va permite grupurilor de interese conectate la instituțiile statului să intre în posesia unor informații cu caracter de secret comercial și să facă averi, prin speculă și manipularea prețurilor, în timp ce producătorii români își vor pierde puterea de negociere, au atras atenția reprezentanții USR.

„PNL și PSD sunt la un pas de instituirea rechizițiilor la preț fix – dar nu pentru stat, ci pentru samsari. Ce s-ar întâmpla dacă doar băieții deștepți ar ști câte cereale se consumă în România? Care sunt stocurile de produse și unde sunt localizate acestea?

Cât de vechi sunt? Băiatul la costum, cu mașină de lux, care va sosi la poarta fermei, va ști ce cantități are agricultorul în silozuri, de când le are și când trebuie să le vândă.

Îi va stabili producătorului prețul și condițiile de achiziție. Practic, acești băieți ar face bani buni pe operațiuni de import – export, vor manipula prețul la produsele agricole”, a transmis deputatul USR Bogdan Rodeanu.

 

Proiect îngrijorător votat de Parlament. De ce consideră USR și Forța Dreptei că este neconstituțional

 

În sesizarea la CCR se precizează că se încalcă prevederile constituționale legate de libertatea economică și de protecția concurenței loiale. În plus, propunerea legislativă este nejustificată și nefundamentată, iar expunerea de motive încalcă normele de tehnică legislativă, deoarece nu respectă principiului securității juridice, previzibilității și clarității normelor.

Excepţie de la prevederile legii votat în Parlament vor face doar comercianţii care deţin structuri de vânzare cu suprafaţă de până la 400 de metri pătraţi inclusiv, fără spaţiile destinate depozitării şi producţiei mărfurilor, comercianţii ambulanţi, comercianţii care desfăşoară activităţi de servicii de alimentaţie publică, precum şi care desfăşoară activităţi de comercializare în zone publice.

Dacă CCR nu va considera că proiectul este neconstituțional, cei care nu vor respecta legea vor fi amendați cu 5.000 – 20.000 de lei.

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult