Romanian
 - 
ro
Juridic

Fostul ministrul al Economiei, Adriean Videanu, achitat de ÎCCJ în dosarul Romgaz-Interagro

19 Dec, 14:52 • Russo George
Adriean Videanu, fostul primar al Capitalei şi ministru al Economiei, a fost achitat luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul deschis de DIICOT în 2017, în care acesta, alături de Ioan Niculae erau acuzaţi de constituirea unui grup infracţional.
Fostul ministrul al Economiei, Adriean Videanu, achitat de ÎCCJ în dosarul Romgaz-Interagro

Fostul ministru al Economiei fusese acuzat de DIICOT că ar fi vândut companiei Interagro, patronată de Ioan Niculae, gaze naturale prin Romgaz, la preţuri de patru ori mai mici decât cel al pieţei.

Avocatul fostului edil al capitalei a explicat, într-o intervenţie la Antena 3, că Videanu a avut de la început încredere în faptul că va fi găsit nevinovat de justiţie, astfel încât nici nu a invocat prescripţia faptelor, astfel încât nevinovăţia să nu-i poată fi pusă la îndoială.

„Vorbim pur și simplu de o achitare curată. Fapta nu există, a constatat Înalta Curte de Casație și Justiție, iar cu referire la acuzația de delapidare, Înalta Curte constată că fapta nu este de natură penală.

Deci pur și simplu a fost un act civil, un act comercial, o cu totul altă acțiune care nu avea ce să caute in spectrul penal, astfel încât domnul Videanu nici nu a invocat în cauză intervenția prescripției.

Citeşte şi: Angajările la stat ar putea fi reluate! Guvernul urmează să ia o decizie radicală

Ce am luptat să dovedim, că într-adevăr acuzațiile aduse sunt acuzații nedrepte, nedovedite și în primă instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că într-adevăr, domnul Videanu a fost și rămâne nevinovat. Deci este o decizie în primă instanță, după un proces care durează de mai bine de 5 ani”, a declarat Cristian Ene, avocatul lui Adriean Videanu.

Pe 9 iunie 2017, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Adriean Videanu, pe omul de afaceri Ioan Niculae și pe mai mulți funcționari pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

Aceștia au fost acuzaţi de producerea unui prejudiciu de circa 60 de milioane de euro prin obținerea de către Interagro, firma lui Ioan Niculae, de gaze ieftine din producția internă. Interagro ar fi ajuns să plătească prețuri de 4 ori mai mici față de cele plătite de populație pentru gazele importate din Rusia.

Conform anchetatorilor, Ioan Niculae ar fi efectuat demersuri pe lângă Adriean Videanu, care deținea funcția de ministru al Economiei, pentru a obţine ordine şi memorandumuri în încercarea de a se crea o aparenţă de legalitate. Ministerul este acţionar majoritar la Romgaz SA, cel mai mare producător de gaze din România.

Citeşte şi: Bucureștenii se vor bucura de 100 de troleibuze şi 100 de autobuze electrice noi! Primăria Capitalei a finalizat etapa de evaluare a ofertelor

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Diana Șoșoacă scoasă definitiv din cursa pentru prezidențiale. CCR a decis și ca George Simion să rămână candidat
Diana Șoșoacă scoasă definitiv din cursa pentru prezidențiale. CCR a decis și ca George Simion ...
Cât a ajuns să coste un mic la terasele din Obor, în 2025. Este cel mai popular loc din Capitală
Cât a ajuns să coste un mic la terasele din Obor, în 2025. Este cel mai popular loc din Capitală
Mihaela Bilic avertizează pericolele din spatele alimentelor pe care Biserica nu le interzice  în Postul Paștelui: “Ce fel de post ar fi acela în care să consumi așa ceva?”
Mihaela Bilic avertizează pericolele din spatele alimentelor pe care Biserica nu le interzice în Postul ...
Secretul trucului cu piper negru. Cum să îți păstrezi hainele ca noi după spălat
Secretul trucului cu piper negru. Cum să îți păstrezi hainele ca noi după spălat
Ordin de ultimă oră emis de ANPC! Este obligatoriu pentru toate supermarketurile din România DOCUMENT
Ordin de ultimă oră emis de ANPC! Este obligatoriu pentru toate supermarketurile din România DOCUMENT
Goana după comori în Buzău! Vânătorii de relicve au câștigat până la 5.300 de lei pentru descoperiri spectaculoase
Goana după comori în Buzău! Vânătorii de relicve au câștigat până la 5.300 de lei pentru descoperiri ...
Despăgubiri pentru zboruri întârziate: Drepturile tale și cum să le revendici
Despăgubiri pentru zboruri întârziate: Drepturile tale și cum să le revendici
Anamaria Gavrilă intră oficial în cursa pentru Cotroceni. BEC i-a validat candidatura!
Anamaria Gavrilă intră oficial în cursa pentru Cotroceni. BEC i-a validat candidatura!
Alimentele din supermarket pe care consumatorii nu ar trebui să le achiziționeze: „Există o mulțime de organisme patogene care sunt încă vii”
Alimentele din supermarket pe care consumatorii nu ar trebui să le achiziționeze: „Există o mulțime ...
Oferta cu care „La Cocoş” vrea să învingă concurenţa. Ce soluţie a găsit retailerul 100% românesc
Oferta cu care „La Cocoş” vrea să învingă concurenţa. Ce soluţie a găsit retailerul ...
Călin Georgescu, ultima șansă pentru candidatura la președinție? Ce mutare i-ar putea asigura succesul
Călin Georgescu, ultima șansă pentru candidatura la președinție? Ce mutare i-ar putea asigura succesul
Ce salarii le plătește Pescobar angajaților lui. Cât câștigă un manager la Taverna Racilor
Ce salarii le plătește Pescobar angajaților lui. Cât câștigă un manager la Taverna Racilor
România sprijină victimele tragediei din Macedonia de Nord. Raed Arafat: „Am preluat pacienţi intubaţi, ventilaţi, în stare gravă”
România sprijină victimele tragediei din Macedonia de Nord. Raed Arafat: „Am preluat pacienţi ...
Planta care-i îmbogățește pe agricultorii români. Poate genera profituri de până la 30.000 de euro/hectar
Planta care-i îmbogățește pe agricultorii români. Poate genera profituri de până la 30.000 de ...
Termoenergetica începe reparațiile, mii de blocuri afectate
Termoenergetica începe reparațiile, mii de blocuri afectate
O fabrică din România revoluționează industria cu un produs unic. Străinii îl vor adora
O fabrică din România revoluționează industria cu un produs unic. Străinii îl vor adora
Kaufland lansează un produs obţinut din deşeuri alimentare. Este scump şi s-a bucurat rapid de succes
Kaufland lansează un produs obţinut din deşeuri alimentare. Este scump şi s-a bucurat rapid de succes
România devine un jucător de top în industria dronelor militare! Parteneriat strategic de miliarde semnat de OVES Enterprise!
România devine un jucător de top în industria dronelor militare! Parteneriat strategic de miliarde ...