Caravana trupei AC/DC a intrat intr-un conflict cu angajatii Companiei de Drumuri, la iesirea din tara, in vama Nadlac, dupa ce drumarii au cerut spre verificare rovinietele din perioada de sedere, iar apoi au pretins o suma de bani pentru a permite accesul spre Ungaria.
„S-a intamplat o neregula acolo. S-a discutat pe seama rovinietei”, a spus Dorina Tiron, directorul general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), citata de Mediafax.
„Angajatii au cerut rovinieta, ei au dat-o, dar apoi angajatii au cerut rovinietele si din timpul sederii in tara, ceea ce nu era legal. Pentru ca nu au avut documentele, angajatii au cerut o suma de bani ca sa ii lase sa plece”, a adaugat Tiron.
Ea a spus ca, in prezent, CNADNR deruleaza o ancheta interna, la sesizarea reprezentantilor trupei.
„Nu pot sa neg ceea ce spun cei de la AC/DC si nici nu pot sa cred. Trebuie verificat”, a conchis sefa Companiei de Drumuri.
Trupa AC/DC a sustinut la 16 mai un concert la Bucuresti, unde au participat aproximativ 60.000 de spectatori.