Raportul OCDE, intitulat ‘Better Life Index’, compara
standardele de viata din 34 de state dezvoltate si in curs de dezvoltare, tinand
cont de 11 criterii care afecteaza nivelul de trai al cetatenilor, printre care
se numara nivelul veniturilor, oportunitati educationale, de obtinere a unei
locuinte sau a unui loc de munca sau nivelul sistemului de sanatate.
Potrivit raportului publicat marti dimineata la Paris, 84% din australieni sunt
multumiti de viata lor, peste media de 80% a statelor examinate de OCDE.
Participantii au afirmat ca au intr-o zi obisnuita mai multe experiente
pozitive, precum sentimentul de odihna, mandrie privind o realizare sau de
bucurie decat experiente negative.
Australienii sunt mai fericiti chiar decat canadienii sau suedezii, natiuni
faimoase pentru standardele de viata ridicate.
Nivelul de ocupare a fortei de munca este, de asemenea, mai mare in Australia,
de 73%, comparativ cu medie de 66% pentru persoanele cu varste intre 15 ani si
64 de ani, informeaza Agerpres.
Australia inregistreaza niveluri mari in domenii precum angajamentul civic, cu
un sentiment puternic al comunitatii si participare civica semnificativa,
precum si in domeniul sanatatii, dupa ce a facut ‘progrese remarcabile’ in
privinta reducerii numarului de fumatori.