Babasha urmează să devină tată, iar înainte de venirea pe lume a copilului său a început să facă pregătiri pentru a asigura mai mult spațiu de locuit familiei sale.
Manelistul a băgat mâna adânc în buzunar și a cumpărat o vilă de lux în complexul exclusivist al lui Dorian Popa. El și partenera locuiau într-un apartament, însă amândoi și-au dorit mult să se mute la casă înainte de venirea bebeluțului.
Citește și Povestea ireală a românului cu salariu de 4.000 de euro care a ajuns pe străzi în Elveția
„Cea mai mare fericire mi-a făcut-o. La mine acasă ne-am întâlnit și a zis că îl are pe cel mic pe drum și nu vrea să mai stea la casă. Am stat puțin de vorbă, ne-am înțeles și am bătut palma, cum se face între băieți. Eu îl vreau pe el aici”, i-a spus Dorian Popa lui Babasha.
Babasha a ales o vilă pe stilul lui, modernă, sofisticată, dotată cu toate cele necesare. Vrea să facă și o serie de modificări pentru a se asigura că locuința arată exact așa cum își dorește.
Una dintre cele mai tari schimbări va fi sistemul de iluminare al scărilor, care va avea LED-uri activate prin senzori. Cu atât mai mult, dormitorul matrimonial va avea o baie cu perete de sticlă, astfel încât să se vadă direct din pat.