Cei zece designeri romani selectionati de
organizatorii germani au expus in
sectiunea de bijuterie contemporana. Acestia sunt Ligia Accessories,
Artelier Lorina, Camillum Imvest, Service Group Active Concept,
Assemblage Studio, Topi New Design, Dixi Bijou, HHR Rogodo, Cube
Corner si Paxdorf Design.
Pe perioada targului, expozantii romani
au avut intalniri cu clientii lor, boutique-uri importante din
Franta, Elvetia, Germania, Marea Britanie, Japonia si au stabilit noi
contacte de afaceri cu sanse de materializare, se arata intr-un
comunicat al Ministerului Economiei.
Designerii romani, artisti foarte
diferiti din punctul de vedere al stilului, dar si al materialelor
folosite, au expus alaturi de alti circa 1.200 de expozanti din mai
multe tari europene, in prezenta a peste 30.000 de vizitatori.
Aflat la cea de a 40-a editie, targul
este structurat pe mai multe sectiuni: bijuterie de lux, bijuterie
contemporana, ceasuri, furnitura pentru bijuterii. Pe parcursul
targului, s-au desfasurat conferinte avand ca tema principalele
tendinte din domeniu.
Romania a participat
pentru prima data cu pavilion national la aceasta manifestare,
actiunea fiind coordonata de Ministerul Economiei, in colaborare cu
Asociatia Romana de Bijuterie Contemporana (ARCJ), membra a
Societatii Designerilor Profesionisti din Romania.