Potrivit reprezentantilor companiei, investitia medie intr-o locatie Burger King este de aproximativ 500.000 de euro, suma variind in functie de anumite criterii – pozitie, localizare si suprafata, relateaza NewsIn.
Oficialii estimeaza ca restaurantul din Constanta va inregistra aproximativ 1.000 de tranzactii pe zi.
Burger King Tom Constanta dispune de o suprafata de 120 metri patrati si este a 7-a locatie deschisa de brandul american de la intrarea pe piata romaneasca, in aprilie 2008, au spus reprezentantii Atlantic Restaurant, compania care detine franciza Burger King pentru Romania.
Reprezentantii companiei au mai declarat ca pentru extindere, Burger King ia in calcul si arterele pietonale din Bucuresti, cat si din orasele cu peste 100.000 de locuitori. Strategia companiei prevede ca pe termen de 5 ani, Burger King sa atinga o retea de 50 de restaurante.
Atlantic Restaurant System a deschis primul restaurant Burger King din Romania in centrul comercial din Capitala, Baneasa Shopping City, in primavara lui 2008.
Compania romaneasca Atlantic Restaurant System este controlata de oamenii de afaceri Eli Davidai si M. Nasta. La nivel local, Burger King a intrat in competitie directa cu KFC si MC Donald’s.