Noul multiplex Cinema City Arad va avea 10 sali de cinema.
Cinema City Arad este al 8-lea multiplex pe care reteaua internationala de cinematografe il deschide in Romania, din 2007 si pana in prezent.
Cinema City Romania opereaza in prezent 7 multiplexuri, avand in total 72 de sali, care insumeaza peste 12.000 de locuri. Cinematografele se afla in Bucuresti, Pitesti, Iasi, Timisoara, Cluj si Bacau.
Odata cu deschiderea Cinema City Arad, compania isi va extinde numarul de sali operate la 82, consolidandu-si pozitia de lider al pietei, atat din punct de vedere al numarului de cinematografe multi-ecran, cat si al numarului de sali.
Pe finalul anului, in functie de ritmul constructiilor, Cinema City intentioneaza sa adauge portofoliului sau cinematografe in Braila, Baia Mare si Targu Mures.
Cinema City International, companie listata la bursa din Varsovia, este cel mai mare operator de cinematografe multiplex din Israel si din Europa Centrala si de Est, confor datelor proprii.
Pe langa vanzarile generate din bilete si servicii, in multiplexuri, Cinema City obtine venituri si din distributia de film (avand si licenta exclusiva de distributie pentru productiile Disney in Israel, Polonia, Ungaria si Romania prin subsidiara sa Forum Film), din vanzari de DVD si VHS, publicitate si diverse proiecte imobiliare legate de complexurile cinematografice operate.
Grupul Cinema City International are peste 3.000 de angajati in cele 6 tari unde detine retele de cinematografe.