- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Lifestyle

Cineworld achizitioneaza cinematografele Cinema City

12 Jan, 15:09 • adrian.mihaltianu
Cinema City International NV si Cineworld Plc anunta propunerea de colaborare a celor doua business-uri de cinema. La finalizarea tranzactiei anuntata pentru luna martie, Cineworld va cumpara in totalitate activitatea cinematografica a Cinema City la valoarea companiei estimata la 503 milioane de lire sterline, o parte a pretului urmand a fi platita in numerar si in actiuni.
Cineworld achizitioneaza cinematografele Cinema City

Cinema City va detine 24,9% din actiunile consolidate ale
grupului Cineworld. Moshe Greidinger va prelua conducerea grupului Cineworld in
calitate de CEO, in timp ce Israel Greidinger va ocupa pozitia COO al
Cineworld. Cinema City isi va pastra afacerile si activele imobiliare, care nu
vor fi transferate noului grup format.

Colaborarea va fi realizata dupa aprobarea Adunarilor
Generale ale ambelor companii si a Autoritatii Antimonopol din Polonia.

Informatii
principale si pasii urmatori ai tranzactiei

Cinema City International si Cineworld Plc au semnat un acord
de colaborare pentru a-si asocia activitatea cinematografica, care face
subiectul Adunarilor Generale ale Actionarilor din ambele companii si a Presedintelui
Consiliului Concurentei si Protectia Consumatorului din Polonia.

In urma asocierii cu Cineworld, va lua fiinta al doilea
cel mai mare operator de cinematografe din Europa, ocupand primele doua pozitii
in fiecare regiune de operare, inclusiv in Marea Britanie, unde compania detine
pozitia de lider cu o cota de piata de 27,7%. Dupa finalizarea tranzactiei,
grupul va detine 201 locatii si 1.852 de
sali de cinematograf
complet digitale.

Compania Cinema City International (organizata sub Cinema
City Holding) a fost evaluata in cadrul asocierii la o valoare de aproximativ
503 milioane de lire sterline, suma care va fi platita catre Cinema City
printr-un procent de 24,9% din actiunile Cineworld Plc, dupa finalizarea
acordului, si 272 milioane de lire sterline in cash (mai putin suma care acopera
datoriile financiare ale Cinema City, care a fost estimate la valoare de 169
milioane de lire sterline).

Mosche Greidinger si Israel Greidinger vor ocupa pozitiile
de CEO si respectiv COO ai Cineworld Plc si se vor alatura noului Consiliu
Director al Cinema City International in functiile de Non-executive Directors.
Peter Dudolescki va fi numit in functia de Executive Director al noului
Consilui Director al Cinema City International. Scott Rosenblum se va alatura
Consiliului Director al Cineworld si va renunta la pozitia sa din cadrul
Comisiei de Supraveghere din Cinema City International.

Asocierea celor doua business-uri va fi finantata de
Cineworld prin emisiune de actiuni si noi imprumuturi.

Cinema City International nu isi va putea vinde timp de 12
luni actiunile dobandite si se asteapta sa fie actionar pe termen lung al
Cineworld.

Cinema City si Cineworld vor ramane listate la bursele de
valori din Varsovia, respectiv din Londra. Cinema City isi va pastra activele si
afacerile imobiliare, incluzand in principal activele detinute in Bulgaria,
Ronson holdings si proiectul Park of Poland. Proprietatile imobiliare ale
Cinema City (formate in principal din 7 proprietati), vor ramane in proprietatea
Cinema City si dupa finalizarea tranzactiei urmand a fi inchiriate catre noul
grup Cineworld.

Ca parte a tranzactiei, toate datoriile  Cinema City vor fi platite, compania estimand
sa isi pastreze valoarea lichiditatilor la aprox 130 milioane Euro. Actionariatul
Cinema City International va ramane neschimbat, avand ca actionar majoritar
compania IT International Theatres.

Cinema City International (CinemaCity) este cel mai mare
operator de cinematografe multiplex din Israel si din Europa Centrala si de
Est. Compania opereaza 99 de cinematografe multiplex cu un total de 966 ecrane,
in sapte tari: Israel, Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia si Romania,
10 sali IMAX si 5 sali 4DX. Toate salile Cinema City sunt digitale.
 
 

Compania are 36 de multiplexuri in faza de constructie,
care vor oferi o capacitate de 380 de sali.
Pe langa vanzarile generate din bilete si servicii, in
multiplexuri, Cinema City obtine venituri din distributia de film si din
publicitate. In 2012, Cinema City a vandut 36,3 milioane de bilete in 7 tari. In
2012, compania a generat un venit de 237,2 milioane de lire sterline, EBITDA de
50,9 milioane lire sterline si un profit net de 20,5 milioane lire sterline. Compania
Cinema City International este listata la bursa din Varsovia din decembrie
2006.

Cineworld
Plc (Cineworld) este lider de piata in Marea Britanie si Irlanda si opereaza
102 cinematografe si 886 sali, toate digitale. In Londra, Cineworld 15 cinematografe
multiplex proprii si 6 locatii Picturehouse. Compania are semnate contracte pentru
169 de noi cinematografe care sunt preconizate sa fie finalizate pana in anul
2017. In 2012, compania a achizitionat lantul de cinematografe Picturehouse.
Cineworld opereaza 2 sali IMAX in Marea Britanie. In 2012, Cineworld a vandut
48 milioane de bilete si a generat un venit de 358,7 milioane de lire sterline,
EBIDTA de 67,1 milioane de lire sterline si un profit net de 27,5 milioane de
lire sterline. Compania Cineworld este listata la bursa din Londra din mai
2007.

Urmărește Daily Business pe Google News