- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Lifestyle

Cu cartile pe fata: Care este secretul cresterii librariilor Carturesti in plina criza

07 Nov, 00:01 • emanuel.ceciu
"Lebada Neagra" este titlul unei carti scrise de profesorul de origine libaneza Nassim Nicolas Taleb. Volumul are o semnificatie aparte pentru co-fondatorul Carturesti, Serban Radu. Declaratia surprinzatoare a lui Radu: "Aceasta carte este intr-o mare masura responsabila pentru salvarea, supravietuirea si extinderea lantului de librarii Carturesti".
Cu cartile pe fata: Care este secretul cresterii librariilor Carturesti in plina criza

Radu a detaliat secretele business-ului Carturesti, afacere care, in ciuda evolutiei negative a pietei de carte, a inregistrat cresteri de 45% in primele sase luni ale anului curent, pana la 12 milioane de lei (2,8 milioane de euro) si nu exclude chiar si sa obtina profit, e drept, minim, la finele anului. Spre comparatie, concurentul Diverta a inregistrat la cinci luni o scadere a veniturilor de 30% si se asteapta ca afacerile pe anul acesta sa se situeze undeva la 75% din valoarea inregistrata in 2008.

Alti concurenti ai companiei pe piata locala mai sunt Librariile Noi sau Humanitas.

Prima librarie Carturesti s-a deschis acum 10 ani, in prezent avand tot atatea puncte de vanzare pe teritoriul Romaniei. „Afacerea Carturesti, care este de altfel si o pasiune personala, s-a dezvoltat firesc si organic, pas cu pas. La inceput nu credeam ca va deveni o afacere de mare amploare, dar se pare ca a ajuns”, spune Serban Radu.
[img=425][/img]
Cum reuseste Carturesti sa se mentina stabil si chiar sa se extinda in plina criza economica? Co-fondatorul business-ului spune ca, in spatele cifrelor si strategiilor de marketing, se ascund chestiuni „mult mai umane, mai pamantesti”.

„Discutam acum ceva vreme cu managerul unuia dintre concurentii nostri, nu vreau sa ii dau numele. Acesta spunea ca scopul sau este ca fiecare om care intra in magazinele sale sa cumpere cel putin un produs. Si eu am replicat: mai bine iese clientul fara nimic, decat cu cinci carti care sa nu il intereseze de fapt”, spune, ferm, Serban Radu.

Acesta considera ca o abordare agresiva a clientului, caruia uneori „ii sunt bagate pe gat carti”, nu este benefica pentru business si pot duce la o diminuare a intregii piete. In Carturesti nu exista „top-uri ale celor mai bine vandute carti”, acestea putand influenta clientii sa cumpere anumite titluri care altfel nu i-ar interesa, iar angajatii nu recomanda carti decat la cererea clientilor. „Noi nu vrem sa ‘bagam pe gat’ clientilor carti, ca mai apoi sa nu le poata citi sau sa nu le placa. Am refuzat dintotdeauna sa fim platiti pentru a scoate in fata anumite volume. Acei clienti care s-ar arata influentati de aranjarea prea evidenta in rafturi poate ar mai cumpara de la noi, dar din ce in ce mai rar si mai putin. Le ramane intiparita in memorie o experienta neplacuta”, spune Serban Radu.

Strategia de vanzari a Carturesti este una simpla si totusi „mai putin vizibila unui ochi neavizat”. Libertate de miscare maxima, libertate de alegere, fara mesaje subliminale puternice, fara strategii de marketing complexe. „Totul bazat pe estetic si pasiune”, spune Radu care detine jumatate din business alaturi de partenera sa Nicoleta Dumitru.

Aceste principii sunt factori care s-ar preta, sustine Radu, mai multor business-uri. „Daca nu esti pasionat de ceea ce faci si vrei doar bani, nu te apuca. Nu are sens. De asemenea, este bine sa stii ce se intampla in piata dar sa ai si idei originale, proprii, in care sa crezi. Consider ca tot ceea ce facem trebuie sa influenteze pozitiv bunastarea populatiei,oamenii sa zambeasca mai des. De ce? Pentru ca, indirect, un om fericit consuma mai mult, creaza mai mult, devine un client mai bun”, spune co-fondatorul Carturesti.

Unde va fi business-ul Carturesti peste cativa ani

„Doar cativa ani? Eu ma gandesc la Carturesti pe termen de 20-30 de ani, nu doar 2-3”, spune, zambind, Serban Radu.

Acesta spune ca nu crede in estimari si in exactitatea „pronosticurilor economice”. „Esti expus prea multor influente economice si sociale ca sa poti spune cu exactitate unde te vei afla peste un timp, cu business-ul. Pot spune insa ca vom continua sa ne dezvoltam, doar 10% dintre ideile pe care le avem le-am pus deja in aplicare. Vrem sa ramanem ca o punte de legatura in comunitate, sa promovam, prin carte, valorile”.

Cu toate ca nu crede in pronosticuri, Serban Radu recunoaste ca pentru mentinerea si dezvoltarea afacerii l-au ajutat si il ajuta cartile de business.

Lebada Neagra este un volum care, spune cofondatorul Carturesti, este intr-o mare masura responsabil de salvarea afacerii. „In carte, pe langa alte idei foarte interesante la nivel economic, se prezicea – e drept, nu cu mare exactitate – venirea unei noi crize economice. Si m-am pus in garda, pentru ca aceasta carte m-a convins. Nu ne-am mai extins cum aveam in plan si am inceput consolidarea. Poate daca nu as fi citit aceasta carte, pe care, apropo, o recomand oricui, acum aveam probleme mari”, spune Radu.

Un alt sfat pe care Serban Radu il ofera managerilor de firme este sa citeasca neaparat carti economice precum Blink, The World is Flat sau Freakeconomics. De asemenea, Radu recomanda citirea cartilor despre branding. „Aceste carti te ajuta sa intelegi societatea si omul de business este ajutat sa isi creasca afacerile”.

Si totusi, in fata unui raft intreg cu carti economice de diferite culori si forme, cum stii sa alegi „cartea corecta”? „Unii oameni pot considera ca unele carti sunt ‘gunoaie’, nu merita citite. Altii insa le considera bune tocmai pe acelea. Sfatul meu este sa luati mai multe carti in mana, sa le rasfoiti, sa simtiti „cum va sta in palme, ce simtiti fata de stil, de scriitura. Poate veti avea surprize placute. Cred in conexiunea dintre carte si cititor”, spune co-fondatorul business-ului Carturesti.

Viitorul pe termen lung al librariilor, in general, este legat indisolubil de gradul de cultura al populatiei. „Daca oamenii vor incepe sa lucreze mai mult cu capul si mai putin cu umarul, vor creste automat si vanzarile de carte. Este greu sa te apuci sa citesti si, din nefericire, usor sa te lasi”, spune Radu.

Carturesti – business si programe sociale

In Romania nu exista in prezent o companie independenta sau care sa tina de o anumita editura care sa asigure stocarea si transportul cartilor, indiferent de edituri sau titluri, acest lucru usurand transporturile de carte catre librarii. „De ce in alte tari exista o astfel de companie care aduna carti de la toate editurile? Librariile din Marea Britanie, de exemplu, discuta aproape exclusiv cu acea companie pentru livrari, indiferent de edituri. Ar trebui sa se faca si la noi asa, ar fi si un business foarte bun”, spune Serban Radu.

Partile pragmatice, de business, vin insa „la pachet” cu cele de responsabilitate sociala. „Am achizitionat anul trecut cladirea din spatele Librariei Carturesti de pe Magheru. Am investit milioane de euro in acest lucru, practic am pus in pericol business-ul, dar nu puteam sta fara sa facem nimic si sa asistam cum una dintre putinele cladiri cu adevarat frumoase din Bucuresti urmeaza sa fie demolata. Ne-am extins apoi si in acea zona”, spune Radu.

Totodata, Carturesti a initiat si proiectul Street Delivery, promovat de Fundatia Carturesti. Proiectul este unul cultural si de entertainment, in care se investesc cateva zeci de mii de euro si se recupereaza cu putin mai mult. „Suficient cat sa sustinem urmatorul eveniment”.

Ajuta aceste initiative la cresterea business-ului Carturesti? Se pare ca da. „In facultate, asociata mea, Nicoleta Dumitru, a scris o lucrare foarte interesanta. In ea se intreba daca nu cumva proiectele de social responsability nu reprezinta de fapt miscari de marketing. Si, adevarat, asa sunt. Diferenta insa intre noi si altii care doneaza, in lumina reflectoarelor, o suma minima dar care sa asigure totusi expunerea media, este ca facem acest lucru fara sa trambitam”, spune Serban Radu.

Esteticul se vede in cadrul Carturesti de la rafturi la micile accesorii care sunt plasate in peisaj. „Acest lucru ajuta la cresterea vanzarilor, desi unii nu observa micile amanunte. Preferam sa investim mai mult in amenajarea librariilor, sa punem la punct rafturile atent, arhitectura, la fel. Cresc costurile, adevarat, dar ajuta la fidelizarea clientilor si la o atmosfera placuta”, spune cofondatorul business-ului.

Din cauza costurilor ridicate de deschidere a librariilor, care variaza in functie de suprafata de la 50.000 euro la peste 400.000 euro, investitiile se amortizeaza in 3-6 ani. Marjele de profit cu care lucreaza librariile sunt mici, undeva la 3%.

Compania a investit circa 70.000 euro in deschiderea librariei online, in martie anul acesta. „Este open-beta deocamdata. Suntem criticati uneori ca nu avem toate cele peste 30.000 de titluri si pe libraria online si ca nu avem si alte produse – ceaiuri sau accesorii. Lucram la asta”, mai spune Radu.

Cum va arata piata de carte dupa criza economica

Serban Radu pare convins ca nu vom asista la falimente rasunatoare, nici macar fuziuni. „Piata este prea mica. Intr-o piata sanatoasa vezi, intr-adevar, falimente si fuziuni mai des. In Romania business-urile sunt intretinute artificial uneori, ceea ce este un lucru rau”.

Da exemplul Japoniei, unde multe companii sunt intretinute artificial de Guvern. Acest lucru, considera el, a impiedicat dezvoltarea naturala a acelor companii.

Cine este Serban Radu „in timpul liber”? Un om pentru care business-ul este in primul rand o pasiune, o persoana pasionata de comunicare si mai putin pasionat de gadget-uri si tehnologie. Acesta este si unul dintre motivele pentru care Carturesti nu vinde electronice.

In ceea ce priveste cititoarele de carti electronice de genul Kindle al Amazon, oficialul companiei a spus ca va incepe sa il foloseasca sau importe „in momentul in care acesta isi va dovedi utilitatea. In prezent, cartile disponibile in format compatibil pentru Kindle nu sunt suficient de bune, nu le consider interesante”, incheie cofondatorul Carturesti.

Valoarea pietei locale de carte este estimata la 70 mil. euro pentru anul curent.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. „Drumul morții”, pe care se petrec cele mai multe accidente, va fi înlocuit
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. ...
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de ...
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci