Vlăduța Lupău și soțul ei, Adi Rus, și-au dus copiii într-o vacanță de vis în Dubai, alegând să se cazeze la un hotel spectaculos, abia inaugurat. Locul fabulos oferă turiștilor o experiență de neuitat, într-un decor futurist. De altfel, resortul atrage turiști din toate colțurile lumii, inclusiv din România. Însî, potrivit Spynews, un sejur de cinci nopți în acest hotel din Dubai nu este accesibil oricui. Pentru doi adulți, costul vacanței ajunge la 23.752 de lei.
În ianuarie 2025, Vlăduța Lupău și Adi Rus au fost cu fiul cel mare într-o vacanță la unul dintre cele mai spectaculoase locuri din lume – un resort SF din Arabia Saudită. Însă, nu a fost 100% pe gustul ei din cauza copiilor.
„Vreau să vă spun că nu am făcut cea mai bună alegere când am luat două zile o vilă pe apă și lucrul acesta l-am făcut și când am fost ultima dată în Maldive. Când ești cu un copil, pentru el este mult mai interesant faptul că are nisipul în fața ușii, și chiar dacă este mai wow, mai șmecher faptul că stai pe apă, pentru un copil nu e la fel de wow, pentru că deschizi ușile și nu are nisipul.
N-am făcut foarte bine că am ales chestia asta și sunt convinsă că în viitor, chiar dacă mie îmi place mai mult pe apă, când o să vin cu copiii nu o să iau vilă nicăieri pe apă, doar pe nisip”, a relatat vedeta în mediul online.
Citește și Vlăduța Lupău își dezvăluie palatul de 3 milioane de euro. O vilă de vis cu studio de muzică
Vlăduța Lupău s-a născut pe 8 martie 1991, în Șimleu Silvaniei din județul Sălaj. Încă din copilărie, vedeta a demonstrat un talent muzical remarcabil, debutând la doar patru ani în emisiunea „Tezaur Folcloric”. Deși pasiunea pentru muzică a fost mereu prezentă, Vlăduța a absolvit Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, o alegere inspirată de tradiția familiei.
Cariera sa muzicală este marcată de numeroase lansări, printre care se numără albume și single-uri precum „Fain îi numele Mărie”, „Prietenele mele”, „Ion a nost’”, „Două inimi” (feat. Raoul), „Clipa fericirii” și „Bate vântul bate”.
De-a lungul timpului, Vlăduța Lupău a primit numeroase premii și distincții, una dintre cele mai notabile recunoașteri fiind Silver Creator Award de la YouTube, care o face primul artist de muzică populară din România care a atins 100.000 de abonați. Totodată, a fost onorată cu premii la festivaluri naționale de folclor, cum ar fi Marele Premiu „Maria Tănase”.