Printre cele mai des intalnite probleme la cartile pentru copii sunt nivelul scazut al textelor, traducerile brute sau greseli de redactare.
„Cele mai multe aparitii au un nivel scazut al textelor, al traducerilor sau al ilustratiilor. Nu e deloc neobisnuit ca, intr-o carte masiva, scumpa, cartonata si cu hartie lucioasa, sa gasesti o multime de greseli de redactare sau o limba romana nefireasca, cauzate de o traducere bruta, cuvant cu cuvant, de obicei din engleza”, a adaugat Calin.
Ca valoare, piata de carte detine totusi o pondere interesanta. Potrivit estimarilor reprezentantilor editurii Cartea Copiilor, din totalul de 80-120 milioane euro al intregii piete locale, cartea pentru copii reprezinta circa 10-15%.
„Piata de carte pentru copii a crescut pana la inceputul lui 2009, iar dupa aceea a inregistrat o stagnare, poate chiar un mic regres, judecand dupa numarul de tilturi noi aparute anul acesta”, a mai spus Calin.
Alta schimbare care a avut loc in randul editurilor pentru carti de copii, pe fondul crizei economice, a fost scaderea numarului de titluri publicate, tirajul acestora ramanand neschimbat.
„Criza financiara ne-a determinat ca in 2009 sa reducem numarul titlurilor publicate, atat in cazul celor pentru adulti, cat si in cazul celor pentru copii”, spunea, recent, Alina Bratu, coordonator relatii publice si comunicare al editurii RAO. „Deoarece piata nu permite experimente in 2009, ne vom axa in principal pe titluri cu mare potential, iar de la aceasta premisa pornim si in cazul cartilor pentru copii. Ne vom adresa parintilor preocupati in mod deosebit de educatia copiilor lor”, a mai spus Bratu.
Chiar si in vremuri de criza, povestile clasice si cartile educative pentru gradinita si scoala si-au pastrat clientii fideli si se mentin in topul celor mai cumparate carti pentru copii. Totodata, si cartile cu inserturi atrag clientii.
„Un CD audio inserat intr-o carte ii creste valoarea, dar acesta nu este un criteriu. Pretul e primul criteriu pentru cei mai multi parinti, apoi referintele pe care le primesc despre o anumita carte”, mai spun reprezentantii Cartea Copiilor.
Unde se inregistreaza extremele de vanzari
Vanzarile cele mai bune se inregistreaza in orasele mari, in supermarketuri si hipermarketuri unde exista librarii sau raioane de carte, spune Calin.
„In localitatile mici, piata de carte clasica (librarii, tarabe, chioscuri) este foarte slaba. Sansa locuitorilor din aceste localitati de a cumpara carti ramane vanzarea online sau, mai dificil, deplasarea intr-un oras mare din apropiere”, mai spun reprezentantii editurii Cartea Copiilor.