„Primul sortiment de vin realizat
in Romania pe domeniul Bogdan, in apropierea localitatii Pestera din
judetul Constanta, va aparea pe piata in 2013, urmand ca alte sase
sortimente de vin sa fie produse incepand cu 2014. Avem ambitia sa
producem aici cel mai bun vin din lume, pentru ca am gasit un teren
foarte bun, mult entuziasm, dar si parteneri interesati nu numai de
partea financiara, care este suta la suta romaneasca in acest
proiect, ci si de partea calitativa a lucrurilor”, a declarat
enologul italian Luca Maroni.
Specialistii italieni impreuna
cu cei romani au infiintat o plantatie de vita de vie de 155 de
hectare, de pe care s-ar putea produce doua milioane de butelii de
vin. Recordul pe care vor sa-l doboare enologii italieni consta si in
faptul ca strugurii vor fi prelucrati prin tehnologii biodinamice, noteaza Agerpres.
„Vom stabili un record mondial
pentru ca la ora actuala nu mai exista in lume o firma care sa
prelucreze struguri pe 155 hectare de teren si sa-i transforme in vin
prin metode biodinamice, ceea ce inseamna ca nu se vor pune
ingrasaminte chimice in pamantul cultivat cu vita de vie ci se va
prelucra astfel incat vita sa ia ce este necesar din pamant”, a
spus Maroni.