- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Lifestyle

Esti frumoasa? Risti sa fii respinsa la anumite joburi

09 Aug, 11:58 • Redactia DailyBusiness
Un aspect fizic placut poate reprezenta o piedica pentru femeile care vor sa lucreze ca director de cercetare, inginer mecanic sau sofer de camion, meserii considerate "masculine", potrivit unui studiu realizat de University of Colorado Denver Business School, citat de Reuters.
Esti frumoasa? Risti sa fii respinsa la anumite joburi

Femeile frumoase sunt discriminate atunci cand aplica la joburi pentru care aspectul fizic nu este considerat important. Printre acestea se numara director de cercetare si dezvoltare, director financiar, inginer mecanic sau constructor, potrivit sursei citate.

Nici daca vor sa lucreze ca director de securitate sau sa faca vanzari pe segmentul hardware, femeile frumoase nu au sanse prea mari. Cele care vor sa pazeasca infractorii din inchisori sau sa conduca un camion, se afla in aceeasi situatie.

„In aceste profesii, sa fii atractiva este foarte daunator pentru femei”, sustine cercetatoarea Stefanie Johnson, care precizeaza ca femeile frumoase sunt recrutate in special pentru a fi receptionere sau secretare.

Studiul arata ca barbatii care poarta „stigmatul” unui aspect fizic placut nu se confrunta insa cu aceeasi problema, potrivit aceluiasi studio.

Cu toate acestea oamenii frumosi se bucura de avatanje semnificative la locul de munca, considera Johnson. Astfel, acestia tind sa obtina salarii mai mari sau evaluari mai bune. De asemenea, oamenii cu un aspect fizic placut au sanse mai mari sa fie admisi la colegii in SUA sau sa primeasca decizii favorabile in cadrul proceselor judiciare.

Urmărește Daily Business pe Google News