In primul an de functionare, iunie 2007 – iunie2008, agentia a avut vanzari de 350.000 de lei (100.000 de euro).
Agentiile de impresariat DJ au inceput sa apara si in Romania, cererea pentru artistii „electronici” fiind in crestere si creand o piata de peste 600.000 euro anual, au declarat anterior principalii jucatori de pe piata.
„Piata de impresariat DJ valoreaza 50-60.000 euro lunar, anul acesta fiind cu 20-30% peste valoarea de anul trecut”, a explicat Catalin Ghinea, reprezentantul agentiei SunRise.
Un DJ poate castiga, in functie de cat de apreciat este, de la 150 la 1.500 euro/seara. Preturile pot creste de sarbatori – Paste, Craciun, Revelion (cand de regula se dubleaza), sau pot scadea (pentru evenimentele din cursul saptamanii), a declarat anterior Madalina Condurache, reprezentantul agentiei Forward.
Agentiile de impresariat au un comision cuprins intre 5 si 15% din tariful de contractare al unui DJ. In functie de notorietatea DJ-ilor pe care ii reprezinta, o agentie poate castiga mai mult sau mai putin.
Printre DJ-ii pe care agentia FWD ii impresariaza se numara Adrian Eftimie, Vania, Thornado, Livio&Roby, Pagal, Rosario Internullo, Optick.
Printre jucatorii de pe aceasta piata in Romania se mai numara Agentia SunRise, Main Events si Midnight DJ Booking.
Resurse suplimentare:
-Analiza despre piata agentiilor de impresariat DJ: Lupta cluburilor pe DJ talentati creste piata agentiilor de impresariat