Compania estimeaza ca investitia in prima faza de dezvoltare, inaugurata pe 3 aprilie, se va amortiza in 3 ani.
Pentru primul an de functionare, reprezentantii Om Shanti Spa & Wellness estimeaza o cifra de afaceri de 300.000 euro.
Prima faza a centrului se intinde pe doua etaje (300 mp plus terasa) si are doua mari componente: spa si wellness.
Zona wellness are 4 sectoare: camera de tratamente faciale, camera dedicata serviciilor de Sliming & Toning, Manichiura si Pedichiura, Spa Boutique si receptie. Zona spa cuprinde camera de tratamente pentru cuplu, camera unde se realizeaza terapiile prin presopunctura si sectiunea de hidroterapie.
Reprezentantii companiei nu au precizat ce cuprinde a doua faza de dezvoltare, care va fi finalizata pana la finalul anului.
„In momentul de fata ne aflam in etapa intai de dezvoltare, iar cea de-a doua faza urmeaza sa fie finalizata pana la sfarsitul anului”, a spus Marian Carasava, Managing Partner Om Shanti Spa & Wellness.