Pentru inchiriere, tarifele pleaca de la 21.700 de dolari (16.687 de euro) pe saptamana.
Serviciile de acest tip sunt oferite de o serie de agentii de real-estate specializate din intreaga lume.
Desi unora le pare mai convenabil sa cumpere un astfel de loc de vis pentru mai multa intimitate si libertate, putine insule pot cu adevarat sa fie achizitionate datorita legislatiei tarilor din care fac parte, iar cele care sunt mai usor de cumparat sunt destul de rare, reiese dintr-o analiza realizata de revista Forbes.
Cea mai scumpa insula care poate fi cumparata este Vatu Vara, situata in arhipelagul Fiji, la un pret de 75 de milioane de dolari. Insula are o lungime tranvsersala de 2.130 de metri, e situata la poalele unui vulcan si inconjurata de un recif de corali.
O alta atractie este si Ronde Island din Grenada, accesibila pentru 70 de milioane de dolari (53,83 de milioane de euro). Insula este in prezent nelocuita si are una din cele mai mari suprafete disponibile pentru vanzare din Caraibe, 2.820 de hectare.
Lista Forbes continua cu Great Hans Lollik Islands, din Virgin Islands (SUA), de 45 de milioane de dolari (34 de milioane de euro) apropiata de St. Thomas si cu o suprafata de 202,3 de hectare, insulele Kanacea si Kaimbu din arhipelagul Fiji, de 44 de milioane de dolari (34 mil. euro), respectiv 38 de milioane de dolari (29 de milioane de euro), cu Pakatoa din Noua Zeelanda de 35 de milioane de dolari (26,91 milioane de euro) si cu Coakley Cay din Bahamas de 25 de milioane de dolari (19,22 milioane de euro).
Mai exista si varianta inchirierii de insule, care nu mai pune problemele de legislatie din cazul achizitiilor. Cea mai scumpa insula de inchiriat este Musha Cay din Bahamas, care are o suprafata de 60,7 de hectare si care, pe langa o resedinta ce se intinde pe 929 de metri patrati si o serie de barci de pescuit, ofera si acces la Internet prin satelit. Pretul pe saptamana este de 325.000 de dolari (249.930 de euro)
O alta atractie este si insula Necker din British Virgin Islands, detinuta de Richard Branson, presedintele liniei aeriene Virgin Atlantic, care poate fi inchiriata cu 294.000 de dolari (226.000 de euro) pe saptamana, sau Nygard Cay din Bahamas, cu 245.000 de dolari (188.000 de euro).
Aceasta din urma gazduieste turistii pe o proprietate de 13.930 de metri patrati ce contine cu un acvariu, o sala de cinema, un teren de tenis, o curte de bachet si o sala de dans.
Printre cele mai „ieftine” insule de inchiriat se numara Little Whale Cay din Bahamas, cu 55.000 de dolari (42.926 de euro) pe saptamana si Virgin Gorda, din British Virgin Islands cu 21.700 de dolari (16.687 de euro) pe saptamana.