Suma a fost investita in amenajarea si dotarea salilor de curs, precum si achizitia de echipamente si simulatoare de navigatie.
Noua institutie, situata pe malul lacului Mogosoaia, se intinde pe o suprafata de 1.000 metri patrati si dispune de sali de seminar cu capacitate de 50 de locuri, sala de lucru pe harta cu capacitate de 25 de locuri, sala dotata cu 25 de calculatoare, aula cu capacitate de 150 de locuri si biblioteca cu spatiu de lectura.
„Elementul de noutate promovat de Colegiul Nautic Roman este introducerea unui sistem de formare profesionala care prevede reducerea la jumatate a duratei studiilor teoretice (20 de luni), comparativ cu oferta actuala de scolarizare in domeniu a institutiilor de stat similare (4 ani), avand ca finalitate brevetul international de ofiter maritim”, spun reprezentantii insititutiei.
Colegiul este organizat pe doua departamente, Punte si Electromecanica, in cadrul carora se vor derula 9 programe de formare profesionala la finalul carora absolventii vor fi in masura sa sustina, in fata Autoritatii Navale Romane, examenul de obtinere a licentei internationale de navigatie.
Programele din cadrul Departamentului Punte (ofiteri de punte maritimi, respectiv marinari) sunt active din septembrie 2010, in timp ce programele din cadrul departamentului Electromecanica (ofiteri mecanici, ofiteri electricieni, mecanici si electricieni) vor fi active incepand cu ianuarie 2011.
Structura programelor de studiu include 5 module teoretice a cate 14 saptamani (cursuri de zi, frecventa obligatorie) si 2 voiaje internationale de practica a cate 6 luni fiecare, asigurate pe baza unui protocol de colaborare incheiat de Colegiu cu armatori, proprietari, agenti etc.
Pentru a sustine pregatirea practica a cursantilor, Colegiul dispune de 2 simulatoare care permit crearea conditiilor reale de navigatie si a ambientului video si sonor necesare aplicarii procedurilor de urgenta la bord, a celor de raspuns la un apel de urgenta pe mare si pe fluviu, precum si pentru executarea tuturor tipurilor de manevra cu 10 tipuri de nave maritime si fluvio-maritime, in 5 zone geografice distincte (Marea Neagra, Stramtoarea Gibraltar, canalul Englez).
Taxa de studii pentru programul Ofiter de punte maritim este de 3.000 euro (600 euro pentru fiecare din cele 5 module). Colegiul Nautic Roman are in derulare un contract de colaborare cu o institutie bancara in vederea obtinerii de credite pentru studensi, rambursabile in 6 ani, cu o perioada de gratie de 24 de luni.
Taxa include: instruirea, utilizarea bazei materiale si a simulatoarelor, cursurile si manualele, harti, documente nautice, echipamente si instrumente precum si asistenta pentru efectuarea practicii si pregatirea judicioasa a examenului de obtinere a brevetului.