Momentele de rebeliune ale fiului din \”Tata si fiul\”: Am avut o afacere de publicitate in taxiuri

Compania Samric, unde pachetul majoritar este detinut de familia Ciucu, cuprinde brandul de haine Samric, care este destinat segmentului low, precum si Tata si Fiul, care comercializeaza tot costume de serie, dar care se adreseaza segmentului mediu.

Atelierul Alexandru Ciucu acopera segmentul de lux, pretul mediu al unui costum fiind de circa 1.000 euro. In 2006, Alexandru Ciucu si-a deschis un atelier de croitorie pentru costume barbatesti de lux, care inregistreaza venituri de cateva sute de mii de euro anual. Printre clientii sai se numara principele Radu, fostul tenismen Ilie Nastase sau actorul Gheorghe Dinica.

DailyBusiness.ro: Ce anume v-a determinat sa deschideti un atelier propriu, separat de brandul Tata si Fiul?
Alexandru Ciucu: Faptul ca nu exista un atelier la acest nivel in Romania. Existau croitorii, dar nu ateliere de inalta croitorie, cum au existat intotdeauna pentru femei. Barbatii au fost dintotodeauna mai lasati la o parte.

DB: Ati mai avut timp dupa ce ati deschis atelierul sa va ocupati si de brandul Tata si Fiul?
AC: Doar de colectii. De partea administrativa se ocupa tata.

DB: V-a ajutat experienta de pana acum in inceperea acestei noi afaceri?
AC: Se contopesc mai multe. In primul rand experienta in domeniu isi spune foarte mult cuvantul. Chiar, inainte de a fi facut scolile pe care le-am facut si sa incep afacerea cu Tata si Fiul, la un moment dat am constientizat ca am o multime de cunostinte in acest domeniu, ca urmare a traditiei din familie. Asta a fost temelia, practic copilaria mea s-a desfasurat in Apaca.

[quote]Sunt zile in care as renunta la costum sau la sacou[/quote]
DB: Acum tot la fosta Apaca aveti atelierul. Va reamintiti de copilarie?
AC: Copilul tatalui meu voi ramane intotdeauna. Acum ma simt din familie, pacat ca familia Apaca s-a micsorat. Atunci cand eram copil, aici lucrau circa 20.000 de oameni. Acum multe spatii s-au inchiriat unor firme cu alte domenii de activitate, altii au redus si chiar au inchis activitatea de confectii, iar in momentul de fata nu cred ca mai lucreaza aici 1.000 de persoane, in confectii.

[quote]In domeniul vestimentatiei de serie trebuie sa ai de la inceput modelul „castigator”, pentru ca trebuie sa produci in cantitati mari[/quote]

DB: Veniturile atelierului sunt de cateva sute de mii de euro anual. Cati clienti aveti lunar?
AC: Depinde foarte mult de perioada. Vara este cu siguranta cea mai buna perioada, sunt momente in care intr-o zi poti avea 20 de clienti in 8 ore de lucru, de la cei care vin pentru prima data in atelier, la cei care vin pentru ultima proba.

DB: De cate ori trebuie sa vina la proba un client pentru un costum?
AC: La prima intalnire, cand vedem clar ce isi doreste clientul, discutam despre tesaturi si accesorii. Dupa prima discutie, urmeaza prima proba, iar apoi vin sa isi ridice produsul si mai stam la o cafea. In principiu acestea sunt etapele. Binenteles ca pot exista si mai multe probe daca clientul are o conformatie mai dificila, dar in principiu aici se vede maiestria, intr-o singura proba.

DB: Cati angajati aveti in atelier?
AC: Colaborez cu 30 de persoane in prezent, insa nu toti sunt angajati.

DB: Ati resimtit vrun efect al crizei in cadrul atelierului?
AC: Trendul este ascendent si cu cresteri destul de mari, dar asa se intampla intotdeauna in primii ani de existenta ai unui business, asa ca nu pot sa-mi dau seama daca criza ne-a afectat. Ma pot gandi doar la faptul ca poate daca nu ar fi fost criza am fi avut o crestere si mai mare.

DB: Cu cat au crescut vanzarile?
Ac: Circa 20-30% in crestere in primele 5 luni din 2009, fata de aceeasi perioada din 2008.

DB: Cum a afectat criza business-urile cu articole vestimentare?
AC:Pentru unii comercianti care aveau chirii foarte mari de platit, scaderea cererii a contribuit la cresterea preturilor de vanzare pentru ca acum trebuie sa-si sustina acel magazin dintr-un numar mai mic de clienti. Majoritatea banilor care intrau in firma se duceau in chirii, de aici si inchiderea multor magazine. Noi (Samric-n.r.) nu avem chirii de platit, pentru ca detinem locatiile pe care le avem, asa ca nu pot spune ca suntem afectati de criza.

La un moment dat intervine cenzura pietei

DB: Creatiile dumneavoastra duc cu gandul la dandism…
AC: Intr-adevar daca ar fi sa luam un termen deja consacrat, „dandy” ar fi cel mai potrivit. Bineinteles ca unele dintre creatiile mele sunt pentru ceremonie sau scena, asa ca nu pot fi purtate pe strada.

DB: V-ati ocupat destul de mult de extinderea brandului Tata si Fiul. Cum se impaca partea administrativa cu cea artistica?
AC: Am initiat si am condus acest brand o perioada de 4 ani. Eu inca ma ocup de colectiile pentru Tata si Fiul, dar nu tot ce simt chiar se indeplineste, nu totul ajunge in magazin.

DB: De ce?
AC: Pentru ca la un moment dat intervine tata sau cineva din stafful de administratie care imi spune ca asa ceva nu se va vinde, asa ca apare o oarecare cenzura, cenzura pietei. Sunt lucruri pe care oamenii le admira, dar pe care nu si le-ar cumpara niciodata, iar atunci cand te gandesti sa produci o serie dintr-un anumit model trebuie sa ai un model care crezi ca se va vinde, pentru ca investesti multi bani in productie.

DB: Nu poti pur si simplu sa testezi piata cu un anumit model?
AC: Cand faci un model nou in serie pornesti de la ideea ca se va vinde si trebuie sa faci un stoc suficient pe toate marimile si pentru toata reteaua de magazine, altfel ai putea sa dai gres.

Spre exemplu, pentru un nou model de telefon mobil este indeajuns sa iei, ca retailer, trei bucati si daca se vand repede, mai cumperi. Cu hainele nu este asa, mai ales daca ai mai multe magazine. Trebuie sa fii prezent cu modelul in toate magazinele si in cantitati suficiente si masuri diversificate, pentru ca daca modelul merge, oamenii vor sa il aiba pe masura lor.

Daca nu vei face asta si intri cu un nou model intr-un singur magazin si cu putine masuri, atunci risti ca majoritatea nici sa nu-l observe, iar daca il vor observa, masurile cele mai cautate se vor epuiza imediat, si atat.

[quote]Am avut si momente de rebeliune, cand am tatonat alte domenii de activitate, dar niciodata nu am renuntat la partea de vestimentatie[/quote]
DB: Cand ati luat decizia sa deschideti acest atelier ati vrut sa scapati si de aceasta cenzura a designului de serie?
AC: Nu scapi niciodata de o anumita cenzura, dar aici ma simt mult mai liber in ceea ce fac. In afara faptului ca este o afacere prin care imi pastrez un anumit standard de viata si de venituri, unul dintre cele mai importante lucruri pentru mine in acest business este ca am mereu contact cu oameni, foarte diferiti ca personalitate, iar cu unii chiar am ramas prieten.

Am iesit pe profit cu un business de publicitate in taxi-uri

DB: Daca ati avea un fiu, l-ati sfatui sa urmeze aceeasi meserie?
AC: Nu cred ca o sa aiba de ales. Nici eu nu am prea avut de ales. Am avut si eu perioade in care m-am ocupat si de alte domenii, dar la haine nu am renuntat niciodata.

DB: Ce ati facut in aceste momente de „evadare”?
AC: Daca mi s-a parut ca o idee este buna, am analizat-o si apoi am inceput sa pun in practica, insa din diferite motive lucrurile nu au mai mers. Spre exemplu, la un moment dat, impreuna cu un prieten din copilarie, am facut un fel de reclama neconventionala, acum vreo 4 ani.

DB: In ce consta acest business?
AC: Am montat monitoare TV in taxiurile anumitor companii, cu care am incheiat contracte, pe care am derulat reclame pentru diferite branduri. Business-ul mi s-a parut si mi se pare inca extraordinar, ca idee.

DB: Care a fost problema?
AC: Nu puteau fi monitorizate. Clientul nu putea monitoriza pe cate ecrane se deruleaza reclama lui intr-un anumit moment, pentru ca daca se defecta un aparat nu puteai controla daca mai functioneaza.

DB: Ati avut clienti pentru publicitate in taxi-uri?
AC: Da, am avut, chiar am iesit pe profit. Am colaborat cu 3 companii de taxiuri. Clientii au provenit din industria auto in principal, dar si societati de asigurare auto.

Business-urile de familie si punctul critic

DB: Ati lucrat vreodata pentru o companie care sa nu fie a familiei?
AC: Nu. De fapt am lucrat o singura data o luna si jumatate in perioada studentiei la BCR, insa nu mi-a placut sistemul, desi am terminat Finante Banci, Asigurari si Burse de Valori la ASE.

[quote]Ne imbracam intotdeauna astfel incat sa aratam celorlalti masura in care vrem sa fim respectati[/quote]
DB: Care sunt punctele forte si punctele slabe ale unui business de familie?
AC: Unui business de familie ii este mult mai greu sa creasca de la un moment dat incolo, pentru ca legaturile sunt de asa natura incat sunt facute sa se armonizeze intr-un cadru familial, cunoscut, de incredere. Asta este cel mai dificil, sa faci trecerea de la mediul asta ultra protejat, la un mediu de asociati pentru ca de la un moment dat un business nu se mai poate dezvolta decat impartind puterea de decizie cu altii, pentru ca oricate structuri ierarhice ai construi sub tine, nu te mai poti descurca. Un business de familie nu are de obicei multe inele ierarhice, are maxim 2-3.

(Samric este o societate cu mai multi actionari, insa decizia este concentrata intr-un singur loc, pachetul majoritar fiind detinut de familia Ciucu-n.r.)

DB: Cum vedeti evolutia business-ului in urmatorii ani?
AC: Partea industriala din business-ul Samric nu va muri niciodata pentru ca o buna parte din piata de desfacere ne-o asiguram noi. Avem 3 magazine Samric si 5 Tata si Fiul. In plus, noi facem in mare parte export, in principal in Italia. Lucrand de zeci de ani cu companiile din afara tarii, avem deja cativa clienti fideli, acel gen de clienti care doresc calitate la un pret mai mare, si nu cantitate, ceea ce ne avantajeaza pentru ca ceilalti se orieteaza spre China. Asa ca nu mai castigam la numarul de bucati, ci castigam mai mult pe bucata. Aici se vede foarte bine spiritul antreprenorial al tatalui meu, care atunci cand lucrurile mergeau foarte bine cu cantitati foarte mari, o mare parte a profitului a investit-o in retehnologizare, iar acum avem sali automate de croit, masini de finisare si asa mai departe. Prin prisma acestu lucru, in opinia mea, firma Samric ar fi putut adera la Uniunea Europeana de prin anul 2000.

Trebuie sa stii ce vrei. Costum au purtat si Chaplin, si Humphrey Bogart

DB: Cat de important este branding-ul personal intr-o afacere de acest tip?
AC: Este foarte important. In momentul in care faci un business pe care iti pui numele, oamenii te identifica practic cu acel lucru. De obicei oamenii te asociaza cu primul lucru care te scoate in evidenta. Eu fac haine, design vestimentar pentru costume de barbati.

DB: Va imbracati cu creatiile dumneavoastra?
AC: Nu intotdeauna. Sunt zile in care as renunta la costum sau la sacou pentru ca sunt momente in care devine incorsetant. Imi face placere sa ma imbrac elegant. Astazi, spre exemplu, nu port cravata, este un fel de rebeliune (razand).

DB: De unde va imbracati, atunci cand nu va imbracati de la Alexandru Ciucu?
AC: De oriunde. Eu am o imagine foarte clara asupra hainelor si accesoriilor pe care le am deja si in momentul in care imi cumpar un lucru nu conteza de unde, poate fi un brand cunoscut sau sa nu fie un brand. Nu sunt adeptul unui nume, lucru care, de altfel, se intampla destul de des, pe aceasta conceptie se si bazeaza politicile de marketing ale marilor branduri.

DB: Cum v-ati caracteriza stilul vestimentar?
AC: As spune un clasic extrovertit. Imi place sa raman in sfera aceasta a barbatului clasic.

DB: De ce ar trebui sa tina cont un barbat atunci cand isi face un costum?
AC: Fiecare trebuie sa se gandeasca la el insusi, la cum este facut, la ce rol vrea sa joace purtand acel costum. Ne imbracam intotdeauna ca sa aratam celorlalti masura in care vrem sa fim respectati. Daca cineva vrea un costum la comanda trebuie sa se gandeasca cum vrea sa fie, cand poarta acel costum, pentru ca sunt o multime de personaje imbracate la costum, de la Charlie Chaplin la Humphrey Bogart. Nefacand asta, va ajunge acasa cu un costum cu care nu se va identifica si deci nu il va purta. Ar face ceea ce se numeste „cumparaturi la impuls”.