- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Lifestyle

Naturalul, pe val de nisa: Din culisele afacerilor cu cosmetice bio

04 Jul, 12:55 • karina.popescu
Criza nu pare sa afecteze nisa cosmeticelor organice, care este cu un pas inaintea pietei. Dimpotriva, magazinele de profil se inmultesc de la an la an, pe un trend global care isi croieste un drum tot mai "lat" si in Romania.
Naturalul, pe val de nisa: Din culisele afacerilor cu cosmetice bio

DailyBusiness.ro a stat de vorba cu doi jucatori din domeniu despre ce presupune aceasta activitate, de la investitiile necesare, relatia cu producatorii si modul de selectare a produselor, pana la sansele de dezvoltare ale producatorilor locali.

Afacerea MioBio are o experienta de 3 ani, iar Biorigine abia s-a lansat. Am facut aceasta alegere, pentru a vedea, in aceeasi masura, perspectiva unui incepator in domeniu, dar si a unui jucator „calit” deja pe piata din Romania.

Cum sunt inceputurile

Site-ul miobio.ro a fost lansat la scurt timp dupa deschiderea magazinului fizic MioBio, in vara anului 2009.

[img=3092][/img] “La inceput ne-am axat in principal pe dezvoltarea magazinului. Vanzarea de produse cosmetice, mai ales in cazul introducerii unor brand-uri noi pe piata, presupune consiliere, dar si posibilitatea testarii produselor. Astfel incat experienta pe care clientul o are in magazin a fost si este in continuare foarte importanta”, a declarat Ioana Paun (foto), managing partner in cadrul acestui business.

Ulterior, pe masura ce tot mai multa lume a inceput sa cunoasca produsele, si accesarea magazinului online a crescut semnificativ. Cu toate acestea, magazinul fizic ramane principala sursa de venit. “In continuare, multi clienti din Bucuresti prefera sa ne viziteze atunci cand timpul le permite”, a mentionat Ioana Paun.

Site-ul biorigine.ro a fost lansat anul acesta, in primavara. “Dupa ce am acoperit toata gama de produse dar si de servicii conexe (plata cu cardul, adaugarea review-urilor de catre clienti), am inceput sa il promovam”, spune Ion Stefan, managing partner Biorigine.ro.

Intrebat daca afacerea va continua si cu deschiderea unui magazin fizic, la fel ca in cazul MioBio, acesta a spus ca este un lucru care face parte din planul de business: “Mai intai dorim ca publicul din Romania sa cunoasca gama de produse alese de noi, si ulterior sa deschidem si un magazin fizic. Acesta va fi un showroom special unde clientii pot interactiona cu produsele”.

Investitia in site s-a ridicat pana in prezent la suma de 60.000 de euro. Cei doi parteneri vor sa continue investitiile si sa dezvolte conceptul, extinzand totodata si serviciile conexe.

“De exemplu, dezvoltam un sistem de informare asupra beneficiilor produselor de ingrijire organice si efectelor nocive ale chimicalelor din cosmeticele conventionale.  De aceea, luam in calcul si un parteneriat cu un site dedicat sfaturilor medicale”, a mentionat Ion Stefan.

Cand se amortizeaza investitia

Investitia initiala in afacerea MioBio a fost in jur de 40.000 de euro si, dupa 3 ani, nu s-a amortizat inca, avand in vedere ca in aceasta perioada profitul a fost reinvestit in dezvoltarea brand-urilor, in introducerea si promovarea altor brand-uri noi si in dezvoltarea distributiei, potrivit Ioanei Paun, care recunoaste ca partea de promovare, odata inceputa, nu se incheie niciodata, fiind axata in permanenta pe cat mai multe canale de comunicare – promovare in presa scrisa si online, retele de socializare, targuri de profil.

Din momentul deschiderii vanzarile au crescut de la an la an, spune reprezentantul MioBio. 2011 a fost incheiat cu o cifra de afaceri de 160.000 de euro. “In  aceasta perioada au crescut atat vanzarile in magazin si online, cat si vanzarile din distributie, respectiv si numarul magazinelor prin intermediul carora vindem o parte din gamele importate”, mentioneaza aceasta.

Valoarea medie a unei comenzi este de 200 de lei, atat in magazin cat si online, potrivit Ioanei Paun. 

[img=3093][/img] Ion Stefan (foto) de la Biorigine.ro considera ca e prematur sa vorbeasca despre amortizarea investitiei, in conditiile in care stadiul actual in care este business-ul permite mai mult un plan pe termen scurt. “Investitia initiala o vom recupera anual, cate o parte”, a spus reprezentantul Biorigine.ro, care urmareste momentan, in primul an de la lansare, cresterea notorietatii brandului.

Despre vanzarile in primul an de la lansare, Ion Stefan nu poate momentan avansa o cifra: “Ne asteptam ca primul an sa ne arate daca nisa este suficient de dezvoltata cat sa poata absorbi produsele aduse de noi”.

In schimb, acesta recunoaste ca are in plan un grafic pe care il urmeaza foarte strict, pentru a veni in intampinarea unei piete nisate, care abia acum se dezvolta in Romania.

“Ne-ar placea ca peste cativa ani sa constatam ca am contribuit macar putin la constientizarea romanilor asupra faptului ca in urma campaniilor de marketing agresive ale produselor conventionale introducem in organism foarte multe chimicale. Avem alternative. Frumusetea fara sanatate este un deziderat pe care nicio campanie de marketing nu il poate dezminti”, sustine Stefan.

Relatia cu producatorii si procesul de selectie a brandurilor

Cand vine vorba de alegerea prduselor, ambii jucatori tin cont de aceleasi coordonate: zone cu traditie in industria bio, producatori cu recunoastere globala, calitate si renume.

Proprietarii Biorigine.ro lucreaza direct cu producatorii, fara intermediari: “Am mers in Franta si ne-am intalnit de mai multe ori cu ei, atat la birou cat si in laborator. Ei doreau sa stie daca putem reprezenta cu succes nu numai un brand, ci si o intreaga politica de produs”, spune Stefan, referindu-se la conceptul bio, care depaseste politicile de marketing de a fi in trend.

Cand vine vorba de alegerea unui anumit brand pentru portofoliul site-ului, situatia se complica, fiind necesar un intreg proces.  “Nu este suficient ca produsul sa fie bio”, spune Ion Stefan, invocand atributele enumerate mai sus.
[quote=Ioana Paun, MioBio]Produsele romanesti pot concura in momentul de
fata fara probleme cu branduri din strainatate atat din punct de vedere
al calitatii, cat si al design-ului[/quote]
Din punct de vedere al “managerierii“ relatiei cu producatorii, brandurile aflate in portofoliul Biorigine  se gasesc in Romania exclusiv pe biorigine.ro sau doar in parteneriat cu aceasta firma. “Sunt branduri care, la randul lor, aleg cu cine sa lucreze pe o piata si cu care noi avem o legatura foarte stransa”, mai spune Stefan.

Piata bio este una foarte prietenoasa, considera oficialul MioBio. In ceea ce priveste provenienta producatorilor, magazinul colaboreaza cu producatori din strainatate, in special din Germania, Franta, Austria, iar in ultimul an lucreaza din ce in ce mai mult cu producatori romani de produse cosmetice naturale.

Despre procesul de adoptie a brandurilor respective, Ioana Paun spune ca acestea sunt foarte atent selectionate, din zone cu traditie in industria bio. Portofoliul MioBio include atat produse cosmetice de manufactura, realizate in serii limitate, cat si marci cu prezenta globala. Criteriile de selectie se refera in primul rand la calitate, dar si la renume.
 
Produsele “made in Romania” – bune, dar putine

“De la bun inceput ne-am dorit sa includem in portofoliul nostru si produse romanesti si ne bucuram sa avem astazi pe rafturile magazinului brand-uri precum Lia, Lois, Reverto sau Sanflora”, a spus Ioana Paun de la MioBio.

Ea a precizat ca in momentul de fata, in Romania, majoritatea produselor cosmetice naturale sunt produse de manufactura, care pot concura fara probleme cu brand-uri din strainatate, atat din punct de vedere al calitatii cat si al prezentarii si design-ului.

Cu toate acestea, oferta de produse fabricate in Romania este deocamdata mult mai limitata din punct de vedere al diversitatii, in comparatie cu brand-urile de import.

Trendul global si-a croit drum si la noi

La momentul deschiderii magazinului in 2009, MioBio se numara printre primele magazine multibrand de cosmetice bio. Majoritatea magazinelor bio se axeaza si astazi in special pe mancare bio, avand si zone dedicate produselor cosmetice.

De aceea, la momentul actual, potentialul de crestere exista incontestabil, dovada dezvoltarii semnificative a acestui segment in ultimii ani. “Vorbim despre un trend global care si-a croit drum si la noi, se deschid tot mai multe magazine de profil, atat in Bucuresti cat si in tara”, spune Ioana Paun.

2011 a adus vanzari de peste 1 miliard de euro pentru piata cosmeticelor din Romania, cu o crestere de 3,2% fata de anul anterior, potrivit studiilor Biorigine.ro.

Pentru 2012 se asteapta un trend asemanator, dar preponderent rata de crestere va fi mai semnificativ reprezentata de nisa cosmeticelor organice si cu impact redus asupra mediului.

Despre magazinele de referinta care comercializeaza cosmetice organice in Romania, ambii jucatori spun ca sunt doar 3-5 care se bucura si de notorietate.

De ce se dezvolta piata mai mult in online

Raspunsul este foarte simplu, spune Ion Stefan de la Biorigine. Se realizeaza astfel foarte usor o selectie a clientului.

„Cumparaturile online presupun  existenta unui nivel de educatie, acces la Internet si o cultura pentru astfel de produse”, a afirmat Stefan.

„Ca sa constientizezi ce presupune un produs cosmetic bio si eficient, presupune ca iti pasa de sanatatea ta si ca te informezi. Internetul este cel mai facil de accesat si de ce nu, devine sursa ta de cumparaturi atent selectionate, locul unde ai timp sa citesti despre ingrediente si sa te informezi despre produs”, a adaugat acesta.

In schimb, Ioana Paun de la MioBio crede ca principalul motiv se refera la investitie, pentru ca, atunci cand pornesti un magazin online ai costuri mici legate de chirie, angajati sau stocuri, costuri care si in timp raman semnificativ mai mici in comparatie cu cele ale unui magazin fizic.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu în Ajunul Crăciunului
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu ...
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...