Restaurantul Noma, clasat pe locul al treilea in 2009, construit intr-un vechi depozit renovat in portul Copenhaga, s-a situat pentru prima oara in fruntea acestei liste a celor mai bune 50 de restaurante din lume, alcatuita de 800 de critici si experti in gastronomie din toata lumea, scrie Mediafax.
Ca o recunoastere a acestei performante, revista Restaurant Magazine – biblia industriei culinare britanice – i-a inmanat lui Ferran Adria titlul de „bucatarul deceniului”, decernat in premiera, anul acesta.
In ianuarie, renumitul bucatar catalan a anuntat ca El Bulli se va inchide in perioada 2012 – 2013, deoarece doreste sa beneficieze de suficient timp pentru noul sau proiect gastronomic, ce va debuta in 2014.
Pozitia a treia a revenit restaurantului Fat Duck al maestrului bucatar britanic Heston Blumenthal, adept, ca si Ferran Adria, al bucatariei moleculare.