Operele de arta au fost evaluate la o suma minima de 400.000 de euro, insa reprezentantii casei de licitatii se asteapta ca in timpul licitatiei valoarea totala a obiectelor sa ajunga la circa 1 milion de euro.
Printre cele mai importante picturi care vor fi scoase la licitatie se numara „Cap de copil”, de Nicolae Tonitza, cu un pret de pornire de 18.000 euro, „Natura moarta cu mere si blid”, de Stefan Luchian, cu un pret de pornire de 50.000 euro, „Figura violacee” a pictorului Ion Turculescu, a carei licitatie va porni de la 61.600 euro, relateaza NewsIn.
In licitatie sunt inscrise si opere al caror pret de pornire se situeaza sub 1.000 de euro, ale unor artisti de la inceputul secolului trecut sau ale unor autori contemporani.
Printre acestea, se numara „Peisaj cu parc”, de Valeriu Maximilian, cu un pret de pornire de 280 euro, „Natura statica cu vas de flori si carti”, de Ecaterina Cristescu Delghioz, al carui pret de pornire este de 500 de euro si „Zbor” de Viorel Marginean, cu un pret de pornire de 1.000 euro.
La editia din iarna a licitatiilor Artmark, desfasurata in decembrie 2008, au fost achizitionate peste 70% dintre lucrarile scoase la licitatie. S-au oferit sume record pentru opere ca „Fata in roz”, pictata de Nicolae Tonitza, adjudecat pentru 120.000 euro, sau pentru „Paunii privirilor” al lui Ion Turculescu, adjudecat pentru 80.000 euro, potrivit presedintelui casei de licitatii, Radu Boroianu.
Casa de licitatii Artmark organizeaza anual 4 licitatii (de iarna, primavara, vara si toamna) si o serie de expozitii si licitatii tematice.